Primarul PNL din Novaci (Gorj) a trecut la PSD: ”Am găsit o platformă care corespunde viziunii mele politice”

Primarul PNL din Novaci (Gorj) a trecut la PSD: ”Am găsit o platformă care corespunde viziunii mele politice”
Primarul oraşului Novaci, Dumitru Leuştean, a anunţat, joi dimineaţa, că a părăsit Partidul Naţional Liberal şi a trecut la PSD, sursă foto: Facebook

Primarul oraşului Novaci, Dumitru Leuştean, a anunţat, joi dimineaţa, că a părăsit Partidul Naţional Liberal şi a trecut la PSD, din partea căruia va candida la alegerile locale de anul viitor, informează Agerpres.

În urmă cu două zile, alt primar liberal, Vili Pasăre, a anunţat că a trecut în grupul social-democraţilor gorjeni

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a sa, edilul din Novaci a afirmat că schimbarea „reflectă convingerile sale privind abordarea şi valorile pe care le consideră esenţiale pentru bunăstarea şi progresul comunităţii” pe care o conduce.

„Am luat decizia de a candida din partea Partidului Social Democrat în cadrul alegerilor locale din 2024. Această schimbare reflectă convingerile mele privind abordarea şi valorile pe care le consider esenţiale pentru bunăstarea şi progresul comunităţii noastre.

Motivele acestei schimbări ţin de evaluarea acţiunilor politice de la centru şi de evoluţiile din plan local, care au influenţat decizia mea. În PSD am găsit o platformă care corespunde viziunii mele politice pe plan local şi care, sper, va aduce beneficii semnificative comunităţii noastre.”, a scris Leuştean.

Conducerea PSD Gorj a salutat decizia primarului de a face pasul către echipa socială-democrată şi de a-şi asuma candidatura la alegerile locale de anul viitor din partea partidului.
În urmă cu două zile, alt primar liberal, cel al comunei Dragoteşti, Vili Pasăre, a anunţat că a trecut în grupul social-democraţilor gorjeni.