Avertisment pentru saune și firmele de servicii funerare din Olanda: Intimitatea clienților trebuie respectată

Avertisment pentru saune și firmele de servicii funerare din Olanda: Intimitatea clienților trebuie respectată
foto: forward.com

Mai multe saune și firme de servicii funerare din Olanda au primit avertizări pentru a respecta intimitatea clienților lor, după ce numeroase plângeri au fost făcute din cauza existenței camerelor de filmat, relatează nltimes.nl.

Saunele nu ar trebui să aibă camere de supraveghere în zonele unde invitații sunt dezbrăcați, cum ar fi dușurile. Conform Autorității de date personale din Olanda, filmarea oamenilor în timp ce aceștia sunt dezbrăcați este un act de extremă invadare a intimității personale și nu este permisă. Prevenirea furturilor și a actelor sexuale nu este un motiv întemeiat pentru a viola intimitatea clienților într-o asemenea manieră.

Dacă saunele nu respectă această regulă, acest tip de instituții pot fi amendate cu până la 820 de mii de euro.

Industria înmormântărilor a primit, de asemenea, un avertisment de la această Autoritate. Aceștia nu au voie să filmeze o înmormântare decât dacă un client cere asta. Casele funerare oferă din ce în ce mai des posibilitatea de a înregistra sau chiar de a difuza în regim live o înmormântare, dar acest lucru se poate face numai cu permisiune.

Autoritatea a ridicat un semnat de alamă și în legătură cu înregistrarea oamenilor și în afara activităților ca cele menționate mai sus.

„Supravegherea cu ajutorul camerelor poate fi un mijloc important de protecție a proprietății, de exemlu, pentru a menține ordinea publică. Dar acest tip de supraveghere reprezintă, de asemenea, un mijloc de violare a intimității celor implicați”, a declarat Wilbert Tomesen, vice-președintele Autorității. „Această breșă poate fi destul de semnificativă, mai ales atunci când cei care sunt filmați cred că trec neobservați”, conchide acesta.

Tags: