În vârstă de 86 de ani, Dorel Vişan este unul dintre cei mai apreciați actori de teatru și film de la noi din țară. De curând, acesta a fost invitat în cadrul unui podcast, acolo unde a dezvăluit ce mănâncă, aproape în fiecare zi, pentru a avea glicemia normală.
„Mănânc foarte multă ceapă, ceapa scade glicemia. Cei care au glicemia ridicată dacă mănâncă ceapă sub orice formă…de exemplu într-o săptămână trebuie să mănânce ceapă de trei ori pe zi, la fiecare masă este foarte bine pentru sănătate.
Ceapa este mai acceptabilă și dacă mănânci după (ce mănânci ceapă – n.r) o frunză de pătrunjel dispare mirosul ei.
În ceapă este o substanță care revigorează celulele pancreatice…asta poate fi explicația. Eu mă ocup de 25 de ani cu asta, fac și sirop de ceapă, iar în toți anii ăștia nu am fost niciodată răcit”, a spus actorul în podcastului moderat de Adina Alberts, notează click.ro.
„Pe mine m-a obsedat toată viața Dumnezeu pentru că taică-miu, seara, mai ales iarna, înainte de culcare, ne citea Biblia ca pe o carte…ca pe o învățătură iar toate poveștile alea mi-au rămas întipărite în minte și atunci eu mi-am făcut un fel de sfătuitor.
Țin minte că aveam o rândunică și mereu când aveam probleme o întrebam pe ea. Îmi amintesc o dată că am întrebat-o dacă maică-mea o să moară și ea a dat din cam cum ar fi că „da, o să moară”. Atunci aveam vreo patru – cinci ani. Îmi amintesc că am plâns foarte mult atunci. Maică-mii nu i-am spus de ce plâng. Tot timpul am avut o relație cu ceea ce este dincolo, dar nu mi-am dezvoltat mai mult latura asta”, a mai dezvăluit Dorel Vișan.