Noua lege privind imigrația „este un scut de care aveam nevoie”, spune Macron în contextul turbulențelor provocate de inițiativă. Un ministru a demisionat

Noua lege privind imigrația „este un scut de care aveam nevoie”, spune Macron în contextul turbulențelor provocate de inițiativă. Un ministru a demisionat
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Blondet Eliot/ABACA

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a apărat noua lege care înăsprește regulile privind imigrația, miercuri, într-un interviu televizat, în condiițile în care criticii îl acuză că a făcut prea multe concesii în favoarea dreptei radicale, potrivit France 24.

Macron spune că noua lege privind imigrația „este un scut de care aveam nevoie”

Franța i-a primit întotdeauna și îi va primi în continuare cu brațele deschise pe străine, în special pe solicitanții de azil și pe studenți, a afirmat președintele Emmanuel Macron, în primele sale declarații publice despre reforma privind imigrația, care a fost adoptată marți, cu puțin timp înainte de miezul nopții.

Legea nu este neapărat rezultatul unui compromis, susține liderul francez, care spune că nu este de acord cu toate aspectele actului normaitv.

„Viața politică este cu crize, cu acorduri și cu neînțelegeri”, a adăugat Macron.

France 24 susține că regulile controversate – inclusiv cotele de migrație, care vor îngreuna obținerea cetățeniei franceze pentru copiii imigranților și vor întârzia accesul migranților la beneficii sociale – au fost introduse în proiectul de lege pentru a obține sprijinul parlamentarilor de dreapta.

În plus, legea facilitează expulzarea migranților ilegali și îngreunează obținerea permiselor de ședere pentru lucrătorii din sectoarele cu penurii de forță de muncă.

Măsurile i-au neliniștit pe parlamentarii mai de stânga ai lui Macron, iar unii dintre ei fie s-au abținut, fie au votat împotriva proiectului.

După adoptarea proiectului au apărut fisuri în alianța de guvernare, iar Aurelien Rousseau a demisionat din funcția de ministru al sănătății.

O parte a presei a descris proiectul drept un „sărut al morții”.

Deși partidul lui Marine Le Pen a susținut proiectul, Macron insistă că nu și-a trădat electoratul care l-a susținut la alegerile prezidențiale din 2022.

„Este un scut de care aveam nevoie”, a subliniat Macron.