Președintele sirian Bashar al-Assad a convocat alegeri parlamentare pentru data de 13 aprilie, fiind presat atât de expirarea mandatului actualui Parlament, dar și de rezoluția de mediere cu opoziția siriană a ONU, informează zf.ro.
Anunțul a fost făcut în contextul în care Rusia și Statele Unite au ajuns la un acord cu privire la încetarea temporară a focului în Siria, acțiune care va avea loc începând cu săptămâna viitoare.
Organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale reprezintă o condiție necesară care trebuie îndeplinită în perioada de 18 luni de tranziție convenită prin rezoluția de mediere cu opoziția siriană a Consiliului de Securitate al ONU.
Alegerile parlamentare se desfășoară o dată la patru ani în Siria, acestea desfășurându-se cel mai recent în 2012. Având în vedere faptul că mandatul Parlamentului sirian va expira în luna mai a anului în curs, președintele este în postura în care trebuie să convoace alegeri parlamentare până la data respectivă, independent de acordul cu opoziția siriană, mediat de ONU.