Klaus Iohannis: Ar fi inadmisibil ca nicio poziție relevantă din UE să nu fie ocupată de o persoană din estul Europei (VIDEO)

Klaus Iohannis: Ar fi inadmisibil ca nicio poziție relevantă din UE să nu fie ocupată de o persoană din estul Europei (VIDEO)
Președintele Klaus Iohannis. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la conferința de presă cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, că ar fi inadmisibil ca nicio poziție relevantă din UE să nu fie ocupată de o persoană din estul Europei.

Declarații Klaus Iohannis la conferința de presă de presă

Iohannis a precizat că în 2019 s-a greșit și acesta este unul dintre motivele pentru care mulți est-europeni se consideră lăsați deoparte.

„Ar fi inadmisibil ca nicio poziție să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea din Est. Eu cred că în 2019 s-a greșit, toate pozițiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente din vechea Europă și este unul dintre motivele pentru care mulți est-europeni se consideră lăsați deoparte. E o eroare și ar fi bine să nu se mai producă”, a afirmat Iohannis.

Președintele Iohannis a subliniat că „alegerea pentru leadership ar trebui să se facă și pe criteriul regional”.