Radu Banciu: Domnul Adrian Laș nu a clarificat cadrul normativ privind doctoratele. Oamenii serioși nu știu că Tobă și Ponta au plagiat? De ce-mi trebuie mie o dovadă pentru asta? (VIDEO)

Radu Banciu: Domnul Adrian Laș nu a clarificat cadrul normativ privind doctoratele. Oamenii serioși nu știu că Tobă și Ponta au plagiat? De ce-mi trebuie mie o dovadă pentru asta? (VIDEO)

Radu Banciu a vorbit în ediția de miercuri a emisiunii „Lumea lui Banciu” despre măsurile luate de către Ministrul Educației Adrian Curaj în scandalul plagiatelor.

”Ministrul Educației, Adrian Laș … pardon, Adrian Curaj, a anunțat că Executivul a adoptat un pachet legislativ pentru clarificarea cadrului normativ privind doctoratele. De fapt nu clarifică nimic, ba chiar încurcă problema. Nu a avut curaj, domnul Curaj. Era și destul de greu pentru el. Unul care nu simplifică lucrurile și nici nu dă instituțiilor de învățământ superior dreptul să retragă titlul de doctor plagiatorilor. Deci (este aceeași situație) cu pușcăriașii care scriu pe rupte, muncesc pe rupte, își bat joc de cele 24 de ore, transformându-le în câte ore vor ei. Ei bine, la fel se întâmplă și aici.

Nu se mai pot retrage titlurile astea, deși, într-o lume normală, ar avea cineva nevoie de ele? Nu se știu lucrurile astea? Ne ascundem de ce? Oamenii serioși din țara asta nu știu că alte Tobă, că alte Ponta au plagiat? De ce-mi trebuie mie o dovadă pentru asta?

Era exact ca înainte cu turnătorii la securitate. Păi dacă se știa de el că e un turnător, dacă l-ai văzut sau l-ai auzit cum turna, dacă aveai informații din diferite surse că omul turnase, că avea nume particular, că-și turnase rudele, familia, aveai nevoie neapărat nevoie de confirmarea oficială pe care ăla, desigur, o contesta imediat?

Ce mă interesează pe mine că vine ăsta cu titlul de doctor sau că are nu știu câte facultăți sau că intri la el în birou și dai cu capul peste diplomele alea de nu mai poți să intri de ele? Are vreo importanță treaba asta? Niciuna. Azi oricine poate să fie orice, dar contează ceea ce face, nu ceea ce pretinde că este. Așa că nu ne deranjează foarte mult.

Sigur, din perspectiva instituțională este un eșec. Și domnul Adrian Laș ăsta dar și ceilalți, care nu reușesc să rezolve astfel de probleme, pleacă cu o notă proastă. Dar cât curaj să ai să ajungi Ministru al Educației, să accepți postul ăsta? Că bănuiesc că nu l-au adus în timp ce-l torturau pe nenea ăsta. Cum accepți ca în mandatul tău să se spună că noi am făcut o pauză ? (…) Renunță dracului la funcție dacă ești om serios!

Înțelegeam pe vremuri. Doamna Cati Andronescu și toți ceilalți care erau întrebați și ridiculizați în direct la televiziuni: > și aia dădea din colț încolț. Situația era ridicolă, dar ăia erau vechii politicieni. Era tipul de politică făcut din 1990 pentru ei și împotriva noastră. Așa făceau toți, deci era de înțeles. Nu ne așteptam de la niciunul nicio secundă să vină să spună că a furat și a mințit.

Azi, când te numești Curaj, când vii într-un guvern de tehnocrați, când faci parte dintr-o altă structură ce pierzi? O eventuală carieră politică? Opune-te! Cere-te la televizor pe undeva și explică-le oamenilor, dar nu rămâne în situația asta. Toată lumea știe că toți ăia din pușcărie sunt hoți, că toți ăștia au plagiat”, a spus Radu Banciu.

Radu Banciu: Domnul Adrian Laș nu a clarificat cadrul normativ privind doctoratele

#DIRECT_ONE_g8njp3#