Un tânăr a murit după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Lucra pe un șantier din Caraş-Severin

Un tânăr a murit după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Lucra pe un șantier din Caraş-Severin
Foto ilustrativ: ISU

Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, s-a stins din viață, luni, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Acesta lucra pe un şantier din municipiul Reşiţa, la reabilitarea unei clădiri.

Ce spun autoritățile

Pompierii militari au intervenit în jurul orei 10.30, în zona Mociur, din municipiul Reșița, Caraș-Severin, pe un șantier unde se efectuau lucrări de reabilitare, pentru a salva o persoană care efectua lucrări pe șantier și a fost surprinsă de un mal de pământ, scrie Caon.

„La fața locului, s-au deplasat de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița, cu două autospeciale de stingere, dintre care una cu modul de descarcerare. De asemenea, ca resurse medicale, au fost alocate un echipaj SMURD și două ale Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin. Până la sosirea echipajelor, victima, de sex masculin, a fost extrasă. Echipajele medicale au constatat că bărbatul, în vârstă de aproximativ 24 de ani, se afla în stop cardio-respirator și au început de îndată manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a răspuns manevrelor, astfel că medicul prezent la fața locului a declarat decesul“, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“.

A fost sesizat ITM-ul

În caz, autoritățile au sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), un inspector ajungând la fața locului.

Potrivit ITM, tânărul era angajat al unei firme de construcții din județul Timiș.