Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, accidentul s-a produs pe A1, la kilometrul 230, în zona Veştem, sens Sebeş – Vâlcea.
Traficul pe A1 este blocat, fiind deviat la kilometroul 238. Conform polițiștilor, în accidentul rutier au fost implicate patru autovehicule.
Potrivit informațiilor furnizate de ISU Sibiu, la locul accidentului au fost trimise trei echipaje SMURD, inclusiv o ambulanță cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transportul personal și a victimelor multiple, precum și o autospecială de stingere.
Conform primelor rapoarte, una dintre victime este încarcerată, iar alte două au nevoie de asistență medicală. De asemenea, la locul accidentului a fost solicitat și elicopterul SMURD, potrivit Știrile ProTv.