Parlamentarii au depus în ultimii patru ani peste 80 de interpelări cu privire la dezinfectanții și îmbolnăvirile din spitale, a declarat deputatul liberal Cezar Preda.
Acesta a mai precizat că miercuri a ajuns la Comisia de control al activității Serviciului Român de Informații un nou document de la SRI despre dezinfectanţii din spitale şi că se va duce şi el să-l citească.
Preda a mai spus că aceia care spun că nu au primit informări de la SRI pe această temă mint şi i-a acuzat pe responsabilii din Ministerul Sănătății, din Inspectoratul pentru Sănătate Publică şi din celelalte organisme de control că nu şi-au făcut treaba în ultimii ani.
"Lumea nu trebuie să aștepte de la comisie rezolvarea problemei Hexi Pharma și a problemei infecțiilor în spitalele din România. Prim-ministrul a fost deja informat foarte precis de către SRI cu toate aceste informări pe care le-au făcut. A și ieșit dl prim-ministru Cioloș acum două zile și a spus clar că știe, s-au primit informări, iar cei care spun că nu au primit mint. Mint bazându-se pe o lege care spune că nu poți să desecretizezi decât în fața unei instanțe speciale. Dar eu cred că toți cei responsabili, în primul rând din Ministerul Sănătății, din Inspectoratul pentru Sănătate Publică, din celelalte organisme de control nu și-au făcut treaba ani de zile. Parlamentul acesta blamat de toată lumea a depus interpelări la Ministerul Sănătății și la organe pe problema dezinfectanților din spitale și a problemelor legate de îmbolnăviri în spitale. Sunt aproximativ 87 de interpelări în ultimii patru ani", a declarat Cezar Preda, potrivit Agerpres.
El a mai spus că deputaţii şi senatorii care au auzit de cazuri de deces sau îmbolnăviri repetate din cauza bacteriilor din spitale au semnalat de fiecare dată: "Problemele legate de viruși, bacterii în spitale sunt de ani de zile și de fiecare dată deputații și senatorii care au circumscripții și se întâmplă cazuri de deces sau de îmbolnăviri repetate sau de recidivă au semnalat. V-am dat un exemplu să vedeți că aici este o problemă complexă de corupție și de incompetență".
Preda a insistat că SRI a trimis informări cu privire la situaţia din spitale: "De fiecare dată beneficiarii, fie că este președintele României, primul-ministru al României, miniștrii, președinții de CJ și prefecți, cei care au ORNIS, au primit informări. Noi știm că au primit informări. Nu le știm conținutul. (…) SRI nu face decât o prevenție, nu poate să facă nici măcar o plângere penală, decât dacă este afectat serviciul și se apară pe el".