Un post de radio și-a înlocuit toți prezentatorii cu inteligența artificială. Reacțiile dure nu au întârziat să apară

Un post de radio și-a înlocuit toți prezentatorii cu inteligența artificială. Reacțiile dure nu au întârziat să apară
Sursa foto: Freepik / @freepik

Un post de radio din Polonia și-a concediat toți prezentatorii și i-a înlocuit cu inteligența artificială (AI). Șeful postului, Marcin Pulit, se apără spunând că angajații nu au fost concediați pentru a fi înlocuiți de AI, ci pentru că audiențele erau foarte slabe.

La câteva săptămâni după ce jurnaliștii au fost concediați, OFF Radio Krakow și-a reluat activitatea drept „primul experiment din Polonia în care jurnaliştii… sunt personaje virtuale create de AI”.

Postul radio a spus că cele trei avatare sunt concepute pentru a ajunge la ascultătorii mai tineri, vorbind despre probleme culturale, artistice și sociale, inclusiv preocupările persoanelor LGBTQ+, potrivit CNN.

Un fost jurnalist al postului de radio a protestat

Schimbarea făcută de OFF Radio Krakow a ajuns să fie cunoscută în întreaga lume, după ce jurnalistul și criticul de film, Mateusz Demski, fost angajat al postului de radio, a făcut marți o postare în care protesta împotriva „înlocuirii angajaților cu inteligență artificială”. Jurnalistul a lucrat la OFF Radio Krakow din 2022, atunci când făcea interviuri cu ucrainierii acre fugea de război, până în august, atunci când el și alți 12 colegi au fost concediați.

„Este un precedent periculos care ne lovește pe toți”, a scris el.

Jurnalistul susține că o asemenea schimbare nu face altceva decât să deschidă calea „către o lume în care angajații cu experiență asociați cu sectorul media de ani de zile și oamenii angajați în industriile creative vor fi înlocuiți cu mașini”.

Peste 15.000 de persoane au semnat o petiție prin care se opun acestui experiment, potrivit lui Mateusz Demski.

 

Ministrul afacerilor digitale din Polonia a intervenit

Krzysztof Gawkowski, ministrul afacerilor digitale și viceprim-ministru, a spus marți că a văzut ceea ce a scris Mateusz Demski și este de părere că folosirea și implicarea în astfel de contexte a AI-ului trebuie reglementate.

„Deși sunt un fan al dezvoltării AI, cred că anumite granițe sunt depășite din ce în ce mai mult”, a scris ministrul pe X.

„Utilizarea pe scară largă a AI trebuie făcută pentru oameni, nu împotriva lor!”, a mai adăugat acesta.

Interviul luat unei poete decedate din 2012, de către prezentatorul generat de AI 

Marți, postul radio a difuzat un „interviu” realizat de unul dintre prezentatorii generați cu ajutorul inteligenței artificiale, cu o voce care se pretinde a fi Wisława Szymborska, o poetă poloneză și câștigătoare a Premiului Nobel pentru literatură, care însă a murit în 2012.

Michał Rusinek, președintele Fundației Wisława Szymborska, a declarat că și-a dat acordul pentru folosirea numelui lui Szymborska. Acesta și-a justificat gestul, spunând că poeta avea simțul umorului și i-ar fi plăcut un astfel de material.

Ultima oră
19:59 - Ce spune Ciprian Ciucu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Este fix același scenariu pe care l-am mai văzut propus de PSD” (VIDEO)
19:41 - Nicușor Dan insistă că e „mediator” și după ce PSD a acutizat criza politică: „În privat, le voi spune mai multe liderilor europeni decât vă spun vouă aici” (VIDEO)
19:40 - Amenzi de peste 50.000 de lei după controlul ANPC la Aeroportul „Henri Coandă”. Ce nereguli au constatat inspectorii (FOTO)
19:31 - Mai poate PNL guverna fără PSD? Ciprian Ciucu, după demisia miniștrilor social-democrați: „Noi nu ținem cu dinții de guvernare” (VIDEO)
19:16 - Ciucu: Sunt tot mai puțini contestatari ai lui Bolojan în PNL. Colegii mei și-au regăsit demnitatea de când nu mai suntem brelocul PSD / Ce spune despre „PSD-iștii din PNL” (VIDEO)
19:08 - Agent de la Biroul Rutier sancționat după depășirea vitezei. A fost prins cu 121km/h în localitate
18:43 - Ciucu: PSD și la guvernare era mereu cu frâna de mână trasă. Bolojan n-a făcut decât să aplice programul de guvernare pe care PSD îl tot sabota (VIDEO)
18:36 - Ministerul Educației pregătește o nouă reformă din 2026. Cum se schimbă orarul și materiile elevilor
18:04 - PSD va căuta sprijin la CCR în criza politică. Replica lui Fritz: „Constituția e clară. Pot să se uite și pe Wikipedia, nu trebuie să meargă la CCR” (VIDEO)
17:59 - Deputatul care a trecut de la PSD la PNL rupe tăcerea. Ce a spus despre legătura social-democraților cu AUR