Emanuel Roșu, jurnalistul român care a votat pentru desemnarea Balonului de Aur, l-a pus pe Rodri (28 de ani) primul în topul preferințelor lui. Luni seara, France Football l-a desemnat pe Rodri, „închizătorul” lui Manchester City și al naționalei Spaniei, drept cel mai bun fotbalist al lumii în sezonul 2023/2024.
Emanuel l-a pus pe primul loc în topul preferințelor personale pe Rodri. France Football va dezvălui abia pe 9 noiembrie, atunci când va lansa noul număr al revistei, cum arată TOP 10 în cazul tuturor celor 100 de jurnaliști care au votat.
În dialog cu GSP.ro, jurnalistul român a explicat de ce l-a preferat pe Rodri în detrimentul unor nume precum Vinicius, Jude Bellingham și Dani Carvajal.
„Rodri peste Vinicius pentru că reușește să domine prin leadership și calitate în teren două echipe uriașe ale momentului. Manchester City și naționala Spaniei sunt, probabil, cele mai importante repere din fotbalul mondial de cel mai înalt nivel.
Rodri livrează constant la cel mai înalt nivel. Este un fotbalist care face normalul extraordinar de bine, la fel cum s-a întâmplat și cu Modric în anul în care a câștigat. Domină în fotbal și în afara lui. Iar importanța a ceea ce face în vestiar, de exemplu, se reflectă în jocul echipelor din care face parte.
Am ținut cont de criteriile de acordare transmise de France Football și «calculul» meu a fost foarte simplu pe urmă. Nu este un vot împotriva lui Vinicius, este unul pentru un jucător care și fără să bifeze criteriile geniului în fotbal reușește să-și construiască o aură.
Balonul de Aur ține cont de cifrele fiecărui jucător, dar nu este doar o simplă adunare de goluri și assisturi, pentru asta se dau alte trofee. Acest simbol al valorii individuale reprezintă mult mai mult, e o marcă a timpului ei. Și, să nu uit: Euro 2024”, a transmis Emanuel Roșu.