Lovitură grea pentru Jannik Sinner! Numărul 1 mondial în tenis a fost suspendat pentru dopaj

Lovitură grea pentru Jannik Sinner! Numărul 1 mondial în tenis a fost suspendat pentru dopaj
Sursa Foto: Hepta.ro

Jannik Sinner, numărul 1 mondial în tenis, a acceptat o suspendare de trei luni pentru dopaj, în urma unui acord cu Agenția Mondială Antidoping (WADA). Suspendarea va dura până la 4 mai 2025.

Suspendare de trei luni pentru Jannik Sinner în urma unui acord cu WADA

Agenția Mondială Antidoping (WADA) a confirmat că a ajuns la un acord cu Jannik Sinner în ceea ce privește cazul său de dopaj. În urma acestui acord, Sinner a acceptat o suspendare de trei luni pentru încălcarea regulilor antidoping, ceea ce înseamnă că va fi nevoit să lipsească de la competiții până în luna mai. În urma negocierilor, apelul făcut de WADA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a fost retras, potrivit eurosport.ro.

Jannik Sinner a acceptat o suspendare de trei luni în urma unui acord cu Agenția Mondială Antidoping (WADA), iar apelul făcut de WADA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a fost retras. Pedeapsa a început pe 9 februarie și va dura până pe 4 mai 2025, dar jucătorul va avea permisiunea să își reia antrenamentele pe 13 mai.

Această suspendare îl va obliga să rateze o serie de turnee importante, inclusiv Masters 1000 de la Monte Carlo și Madrid, dar va reveni la timp pentru a participa la turneul de la Roland Garros, unul dintre cele mai prestigioase din calendarul ATP.

Această decizie vine după ce Sinner a fost depistat pozitiv pentru un steroid interzis în urma unui control de rutină, iar în urma negocierilor, a acceptat această suspendare de trei luni, evitând astfel o pedeapsă mai severă.

Comunicatul emis de WADA

„În septembrie 2024, WADA a făcut apel la Curtea de Arbitraj pentru Sport (TAS) în cazul domnului Sinner, care a fost găsit nevinovat de vină sau neglijență de către un tribunal independent.

În ciuda acestui recurs, circumstanțele din jurul acestui caz specific au însemnat că, pentru a asigura un rezultat echitabil și adecvat, WADA a fost dispusă să încheie un acord de soluționare, în conformitate cu articolul 10.8.2 din Codul mondial anti-doping.
WADA acceptă explicația sportivului cu privire la cauza încălcării, așa cum este descrisă în decizia primei instanțe. WADA acceptă că domnul Sinner nu a avut nicio intenție de a înșela și că substanța clostebol nu i-a oferit niciun beneficiu de îmbunătățire a performanței și s-a produs fără știrea lui, ca urmare a neglijenței membrilor anturajului său. Cu toate acestea, conform Codului Mondial anti-doping, un sportiv este responsabil pentru neglijența anturajului său. Pe baza setului unic de fapte din acest caz, o suspendare de trei luni este considerată un rezultat adecvat. După cum s-a menționat mai sus, WADA nu a solicitat descalificarea niciunui rezultat în afară de cele impuse anterior de instanța de fond (n.r. punctele și banii încasați la Indian Wells 2023, turneu în timpul căruia Sinner a fost supus la testul care a ieșit pozitiv). Federația Internațională de Tenis și Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, ambele inculpate în apelul formulat de WADA la TAS, care nu au contestat decizia primei instanțe, au acceptat acordul de soluționare.

În conformitate cu termenii acordului, domnul Sinner își va îndeplini perioada de ineligibilitate de la 9 februarie 2025 până pe 4 mai 2025, la ora 23:59. În conformitate cu articolul 10.14.2 din Cod, domnul Sinner va fi eligibil să revină la activitatea de antrenament oficială începând cu 13 aprilie 2025. În lumina acordului de soluționare, WADA și-a retras oficial apelul la TAS.”