Alex Dobrescu, iubitul actriței Cristina Cioran, a fost reținut pentru trafic de droguri de mare risc. Actrița a devenit mamă, pentru a doua oară, în urmă cu câteva săptămâni, iar vestea a luat-o prin surprindere.
Cristina Cioran și Alex Dobrescu au o relație destul de tensionată. În urmă cu câtva timp, din cauza certurilor, artista a obținut un ordin de restricție, împotriva iubitului, care a expirat pe 24 februarie. A fost prima oară când Alex și-a văzut băiețelul nou-născut. Acum, el are noi probleme cu legea și riscă ani grei de pușcărie.
Alex Dobrescu a fost reţinut de DIICOT, împreună cu un alt tânăr, de 28 de ani, pentru trafic de droguri, conform unor surse judiciare. Dobrescu a obținut și vândut, în mod repetat, conform procurorilor, cocaină. Din probele strânse de procurori, rezultă că cel de-al doilea bărbat, de 28 de ani, a deţinut droguri de mare risc şi a intermediat traficul.
„La data de 4 martie 2025, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reţinerea a doi inculpaţi, cu vârstele de 28 şi 40 de ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic intern de droguri de mare risc. Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada septembrie – decembrie 2024, inculpatul în vârstă de 40 de ani (recidivist) a procurat, deţinut şi vândut, în mod repetat, diferite cantităţi de cocaină (drog de mare risc), indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale”, a transmis DIICOT într-un comunicat de presă.
Potrivit procurorilor, la perchezițiile domiciliare, au fost identificate şi ridicate 20 de comprimate ecstasy (drog de mare risc), un grinder cu urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă. În acest context, procurorii au dispus reținerea celor doi și prezentarea lor în instanță cu propunere de arestare preventivă.
Cristina Cioran a fost surprinsă în momentul în care a aflat că tatăl copiilor săi este în custodia procurorilor DIICOT, acuzat de trafic de droguri. Actrița se afla acasă împreună cu cei doi copii ai săi, Ema și Max. Ea a devenit mamă pentru a doua oară în urmă cu aproape trei săptămâni.
„Poftim?! Nu, nu știu nimic despre asta. Unde ai văzut asta? Doamne! Nu știu nimic. Lasă-mă să dau un telefon, te rog. M-ai dat peste cap acum. Eu sunt cu copiii acasă. (…) Am vorbit cu el ieri, dar… Lasă-mă să dau un telefon, te rog”, a spus Cristina Cioran pentru Libertatea.
Alex Dobrescu și Cristina Cioran au avut o relație tensionată, marcată de numeroase conflicte. Din acest motiv, actrița a decis să se distanțeze de tatăl copiilor ei și a obținut un ordin de restricție. Acesta a expirat pe 24 februarie și nu a mai fost prelungit.