„Mama mea crede că sunt nebună”. Isteria Pokemon Go lovește din nou. O profesoară din Marea Britanie vrea să renunțe la locul de muncă pentru a prinde toată ziua creaturile fictive (FOTO)

„Mama mea crede că sunt nebună”. Isteria Pokemon Go lovește din nou. O profesoară din Marea Britanie vrea să renunțe la locul de muncă pentru a prinde toată ziua creaturile fictive (FOTO)
Foto: youtube.com

Jocul momentului Pokemon Go a isterizat o lume întreagă. Ultima victimă a acestuia este o profesoară din Londra care a decis să-și părăsească locul de muncă de la catedră pentru a se juca toată ziua.

Scopul ei este acela de a se dedica toată ziua acestui joc, iar apoi și-a propus să vândă personajele fictive pe internet cu intenția de a se îmbogăți.

Sophia Pedraza a decis că cea mai bună alegere pe care poate să o facă este aceea de a renunța la locul său de muncă pentru a strânge monștrii virtuali pe care apoi să-i vândă știind că jocul a devenit viral pe întreg mapamondul și există șanse destul de mari să găsesască dornici care să-i ofere destui bani pe aceste personaje fictive.

Ideea i-a venit după ce a aflat că un astfel de personaj poate ajunge la 7.300 de lire. Pe eBay se găsesc la vânzare diverse personaje rare din joc.

Ea vrea chiar să-și cumpere mai multe telefoane și să-și facă mai multe conturi pentru a avea mai multe șanse.

„Mama mea crede că sunt nebună, însă o să fac acest lucru până când voi face bani”, a declarat tânăra, potrivit Libertatea.