Reguli noi pentru românii care călătoresc în Marea Britanie. Legea intră în vigoare pe 2 aprilie

Reguli noi pentru românii care călătoresc în Marea Britanie. Legea intră în vigoare pe 2 aprilie
Sursa foto: Freepik.com

Românii, la fel ca și ceilalți europeni, care intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii vor avea nevoie de un permis de călătorie obligatorie. Noile reguli intră în vigoare de miercuri, 2 aprilie 2025.

Eliberarea autorizației de călătorie pentru cetățenii europeni care intenționează să călătorească în Regatul Unit se face online. Pentru aceasta, cei interesați vor trebui să achite o taxă de 12 euro, sumă ce va fi majorată, curând, la 19 euro. Această autorizație este, deja, obligatorie pentru vizitatorii din afara Uniunii Europene care sunt scutiți de viza de intrare în Regatul Unit.

Autorizația electronică de călătorie (ETA) trebuie achiziționată înainte de plecare și este valabilă pentru doi ani. Documentul, în format electronic poate fi obținut din aplicaţia „UK ETA” sau de pe site-ul guvernului britanic, gov.uk.

Astfel, cetăţenii din aproximativ treizeci de ţări europene – inclusiv din Uniunea Europeană (UE), cu excepţia Irlandei, vor trebui să dețină acest permis de călătorie. Potrivit autorităților britanice, ETA, o taxă similară cu ESTA valabilă pentru Statele Unite, are scopul de a consolida securitatea frontierei. În prezent, costă 10 lire (aproximativ 12 euro), preţ care va creşte la 16 lire (aproximativ 19 euro) din 9 aprilie.

Pentru a obține acest permis, solicitantul trebuie să prezinte o fotografie a paşaportului şi o fotografie cu chipul său. Procesul durează în jur de zece minute, iar autorizaţia de călătorie, legată digital de paşaport, este de obicei acordată în câteva momente, potrivit Ministerului britanic de Interne. Deși termenele sunt scurte, guvernul londonez recomandă celor interesați să solicite permisul cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de programarea deplasării pentru că în anumite cazuri ar putea fi necesare verificări suplimentare.

Regulile de folosire a ETA

Permisul de călătorie ETA este valabil pentru doi ani și permite posesorului să călătorească ori de câte ori dorește în Regatul Unit. El poate rămâne pe teritoriul țării până la șase luni. În cazul schimbării pașaportului, cererea trebuie reînnoită.

În ianuarie, ETA a devenit obligatorie pentru cetăţenii din aproximativ 50 de ţări şi teritorii, inclusiv din Statele Unite, Canada şi Australia. Sistemul a fost lansat în 2023, iniţial pentru cetăţenii Qatarului, dar a fost extins şi la alte ţări din Golf. Permisul este necesar și pentru copii, indiferent de vârstă. Până la finalul anului 2024, conform datelor Ministerului britanic de Interne, au fost emise circa 1,1 milioane de ETA.

Deținătorii de pașaport britanic sau irlandez, persoanele cu reședință în Marea Britanie, dar și elevii sub 18 ani, din Franţa, care merg în excursii școlare sunt scutiţi de acest permis. De asemenea, sunt scutiți de obligativitatea ETA și pasagerii care tranzitează pe calea aerului Regatul Unit fără a trece prin controalele la frontieră.

„Extinderea ETA la nivel mondial confirmă angajamentul nostru de a consolida securitatea prin tehnologie şi inovare”, a declarat secretarul de stat pentru migraţie şi cetăţenie, Seema Malhotra, pe 5 martie, când cererile ETA au fost deschise europenilor.