„Omul minte la modul patologic”. Schimb dur de replici între Crin Antonescu și Nicușor Dan

„Omul minte la modul patologic”. Schimb dur de replici între Crin Antonescu și Nicușor Dan
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Crin Antonescu și Nicușor Dan s-au contrat și la dezbaterea prezidențială organizată de TVR pe tema hectarelor de teren pe care Antonescu le-ar fi dat, când era ministru al Sportului, unor rechini imobiliari. Acuzația a fost din nou formulată de Dan și respinsă de Antonescu. Acesta din urmă a negat și faptul că „a interacționat cu doi șefi de servicii”.

Răspunsul lui Antonescu la întrebarea lui Dan

În cadrul dezbaterii, candidații la prezidențiale și-au putut adresa întrebări unul altuia. Întrebarea lui Nicușor Dan pentru Crin Antonescu a fost următoarea: „A interacționat cu doi șefi de servicii, domnii Măgureanu și Hellvig. Care e implicarea lor în politică față de domnia sa și în general?”.

Răspunsul lui Crin Antonescu: „Îmi pare rău că mințiți ca aseară. Pe dl Virgil Măgureanu nu-l cunosc, suntem din epoci politice diferite. Am cumpărat un apartament care se afla în construcție de către o companie de la care am aflat că ar fi fost proprietar dl Măgureanu. Nu am luat sub prețul pieței, am documente. Dl Hellvig, fiți atent cu cuvintele, nu e partenerul meu, ci a fost un coleg de partid cu care am lucrat foarte mult, de care m-am despărțit în 2014. A fost numit șef la SRI în 2015, de Klaus Iohannis. Vorbiți de viitorul României, nu de trecutul unor securiști care nu mă privesc. Nu e cazul lui Hellvig”.

Nicușor Dan a replicat ironic la explicațiile lui Antonescu: „Ce coincidență, câtă lume din sala asta a cumpărat un apartament de la șeful SRI?”

Antonescu, despre Dan: Omul minte patologic

Dan a reluat apoi acuzația că Antonescu a transferat 34 de hectare din domeniul public – între care 7 hectare din parcul Herăstrău și 9 hectare din baza sportivă Pantelimon – unor dezvoltatori imobiliari, când era ministrul al Sporturilor.

În replică, Antonescu l-a acuzat pe Dan că e un mincinos patologic: „Suntem aici să discutăm despre România, securitate, politică externă. Omul minte la modul patologic, nu are niciun act, i-am cerut acte și nu mi-a dat”.

În schimb, Nicușor Dan a afirmat că i-a dat documentele lui Crin Antonescu.