În timpul negocierilor care au avut loc la Istanbul, luni, Moscova i-a transmis Kievului un memorandum prin care cerea Ucrainei să-și retragă trupele din cele patru regiuni ale țării a căror anexare a fost revendicată de Rusia. Cerința este o condiție din partea Moscovei pentru a accepta un armistițiu de 30 de zile, relatează AFP, citat de Agerpres.
Moscova a transmis că vrea o „retragere completă” a armatei ucrainene din regiunile parțial ocupate Donețk și Lugansk (est) și Zaporojie și Herson (sud) înainte de „instituirea unui armistițiu de 30 de zile”.
Iar cerințele Rusiei continuă cu ridicarea sancțiunilor economice, renunțarea Ucrainei la a mai revendica despăgubiri de la Rusia, „neutralitatea” Ucrainei și independența țării vecine în raport cu orice alianță militare. Cea din urmă cerință vine în contextul în care Kievul aspiră să adere la NATO. De asemenea, Rusia solicită Ucrainei ca dimensiunea armatei acesteia să fie limitată.
De asemenea, memorandumul, care definește și cerințele rusești pentru o încheiere a conflictului din Ucraina, prevede o „recunoaștere juridică internațională” ca teritorii rusești a celor patru regiuni anexate odată cu începerea conflictului, în 2022, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Hersonacestor, și a Crimeei, anexate în 2014.
Acest memorandum de trei pagini menționează și o oprire a livrărilor de arme occidentale către Kiev, sfârșitul schimbului de informații, precum și o interdicție de desfășurare a armelor nucleare în Ucraina.
Printre solicările regăsite în documentul se numără și eliberarea de către Ucraina a „prizonierilor politici”, militari și civili pe care îi deține, precum și angajamentul său de a respecta „drepturile, libertățile și interesele persoanelor vorbitoare de rusă” de pe teritoriul său.
Moscova, care și-a exprimat dorința de a „denazifica” țara cu care este în război de mai bine de trei ani, a cerut, de asemenea, dizolvarea „formațiunilor naționaliste ucrainene” din cadrul forțelor armate.
În trecut, Ucraina a respins de mai multe ori aceste cereri maximaliste a Rusiei.