O „catastrofă umanitară fără precedent” este pe cale să se producă la Alep, a avertizat, marți, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care a precizat că a făcut apel la Rusia şi SUA să ajungă rapid la un acord privind o încetare a focului în oraş şi în ţară, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.
În ultimele săptămâni, s-au intensificat luptele pentru controlul Alep, divizat între zona de vest controlată de guvern şi cea de est ocupată de rebeli, provocând moartea a sute de oameni şi lipsindu-i pe numeroşi civili de curent electric, apă curentă şi provizii vitale.
„La Alep riscăm să vedem o catastrofă umanitară fără precedent în cei peste cinci ani de vărsare de sânge şi suferinţă în conflictul sirian", a spus Ban Ki-moon.
Alep este unul dintre bastioanele rebelilor în lupta lor pentru înlăturarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a cărui armată este susţinută la sol de miliţii şiite din statele vecine şi aerian de lovituri aeriene ruse.
„Lupta pentru teritorii şi resurse este dusă prin atacuri nediscriminatorii în zone rezidenţiale, inclusiv prin utilizarea de bombe butoi, provocând moartea a sute de civili, printre care şi zeci de copii”, a apreciat Ban în raportul ONU.
„Toate părţile angrenate în conflict eşuează în respectarea obligaţiei de a-i proteja pe civili”, a mai spus secretarul general.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi secretarul de stat american John Kerry au discutat marţi pe tema încheierii unui armistiţiu, a precizat MAE rus.