Centrul Național de Tenis îi va purta de acum numele campioanei Simona Halep, conform Adevărul.
Sportiva a venit la inaugurare. Simona Halep s-a declarat emoționată și a explicat cum au decurs lucrurile.
„Este un moment emoționant. Vreau să vă spun cum s-a întâmplat. Domnul Daniel Dobre mi-a scris despre asta acum ceva timp și m-a întrebat ce părere am despre acest lucru. Instant, am simțit o emoție și pot să spun că este o recunoaștere a tuturor rezultatelor pe care le-am avut de mic copil”, a spus ea.
„La 16 ani și jumătate, 17 ani, am venit în București și aici, pe aceste terenuri, m-am antrenat. Aici au fost condițiile potrivite pentru mine și chiar dacă a fost greu să plec de acasă, a fost cel mai important moment. Poate că acela a fost momentul care m-a adus unde m-a adus, la cel mai înalt nivel din tenisul mondial”, a adăugat sportiva.
Simona Halep spune că este „un produs 100% românesc”, iar Bucureștiul este „a doua casă”.
„București este a doua mea casă, pentru că aici am crescut, m-am maturizat și am primit educația sportului de performanță. Sunt un produs 100% românesc. Aici m-am născut, aici am crescut și aici am ajuns numărul 1 în lume. De aceea le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Chiar dacă suntem dintr-o țară mică, se poate orice!”, a adăugat Halep.