Decizie istorică la Berlin. Partidul Social-Democrat (SPD) propune interzicerea formațiunii extremiste AfD

Decizie istorică la Berlin. Partidul Social-Democrat (SPD) propune interzicerea formațiunii extremiste AfD
Sursă foto: Hepta/Photo: Daniel Karmann/dpa

Social-democraţii germani (SPD) propun scoaterea în afara legii a formațiunii de extremă dreapta AfD. La alegerile trecute, extremiștii au beneficiat de susținerea vicepreședintelui JD Vance.

Partidul Social Democrat (SPD) din Germania a adoptat o moţiune care cere interzicerea formaţiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). Documentul a fost prezentat în cea de-a treia zi a congresului naţional social-democtrat, de la Berlin, relatează dpa.

„În momentul în care serviciile de informaţii interne susţin că există un partid de extremă dreapta confirmat, nu mai este loc de manevră”, a declarat co-preşedintele SPD Lars Klingbeil, ministru al finanțelor și de vicecancelar în noul guvern al conservatorului Friedrich Merz.

Moţiunea SPD cere organismelor constituţionale relevante să pună bazele pentru deschiderea unui dosar care să declare formaţiunea extremistă AfD neconstituţională. AfD este considerată o formațiune de extremă dreaptă, populistă, ce reunește politicieni anti-imigraţie, anti-musulmani, eurosceptici şi naţionaliști.

„Acum este timpul ca organismele constituţionale să procedeze în aşa fel încât să creeze condiţiile pentru depunerea imediată a unei moţiuni care să stabilească neconstituţionalitatea AfD”, se menţionează în moțiunea social-democrată.

Serviciile de informații au reclasificat AfD

AfD a câștigat teren în ultimii ani, capitalizând nemulţumirile legate de scăderea economică și de creșterea imigrației. În prezent, partidul extremist  a ajuns cea mai mare formațiune de opoziţie din Germania.

De altfel, apelurile la interzicerea AfD s-au intensificat după ce agenţia de informaţii internă, Biroul pentru protecţia constituţiei (BfV), a reclasificat partidul drept grup „confirmat de extremă dreapta”. Acest lucru permite extinderea acțiunilor de supraveghere a membrilor și a activității formațiunii.

Totuşi, această clasificare este suspendată pe durata în care este contestată legal de AfD. Partidul va fi tratat doar ca un caz „suspect” până când tribunalul administrativ din Koln va emite un verdict, notează dpa.

După ce a condus fostul guvern german în timpul mandatului lui Olaf Scholz, SPD a scăzut la un scor de 16% în alegerile parlamentare din Germania din februarie, iar acum face parte dintr-o coaliţie cu alianţa CDU-CSU.

Ultima oră
19:59 - Ce spune Ciprian Ciucu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Este fix același scenariu pe care l-am mai văzut propus de PSD” (VIDEO)
19:41 - Nicușor Dan insistă că e „mediator” și după ce PSD a acutizat criza politică: „În privat, le voi spune mai multe liderilor europeni decât vă spun vouă aici” (VIDEO)
19:40 - Amenzi de peste 50.000 de lei după controlul ANPC la Aeroportul „Henri Coandă”. Ce nereguli au constatat inspectorii (FOTO)
19:31 - Mai poate PNL guverna fără PSD? Ciprian Ciucu, după demisia miniștrilor social-democrați: „Noi nu ținem cu dinții de guvernare” (VIDEO)
19:16 - Ciucu: Sunt tot mai puțini contestatari ai lui Bolojan în PNL. Colegii mei și-au regăsit demnitatea de când nu mai suntem brelocul PSD / Ce spune despre „PSD-iștii din PNL” (VIDEO)
19:08 - Agent de la Biroul Rutier sancționat după depășirea vitezei. A fost prins cu 121km/h în localitate
18:43 - Ciucu: PSD și la guvernare era mereu cu frâna de mână trasă. Bolojan n-a făcut decât să aplice programul de guvernare pe care PSD îl tot sabota (VIDEO)
18:36 - Ministerul Educației pregătește o nouă reformă din 2026. Cum se schimbă orarul și materiile elevilor
18:04 - PSD va căuta sprijin la CCR în criza politică. Replica lui Fritz: „Constituția e clară. Pot să se uite și pe Wikipedia, nu trebuie să meargă la CCR” (VIDEO)
17:59 - Deputatul care a trecut de la PSD la PNL rupe tăcerea. Ce a spus despre legătura social-democraților cu AUR