Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați (PSD), nu este de acord cu măsurile de austeritate impuse la nivel local, primăriilor și consiliilor județene. În opinia sa, dacă au bani, autoritățile locale trebuie lăsat să-i cheltuie.
Primarul PSD susține că poate înțelege introducerea măsurilor de austeritate, dar nu poate fi de acord cu metoda aleasă pentru a le implementa. Ionuț Pucheanu a avut o intervenție în emisiunea News Pass, cu Gabriela Mihai, difuzată de B1 TV. El s-a arătat în dezacord cu Ilie Bolojan, pe introducerea măsurilor de austeritate la nivelul autorităților locale.
„Nu este vorba despre anumite măsuri. Trebuie să înțelegem un lucru, pot înțelege direcția, pot înțelege demersul, nu pot să fiu de acord, din ce în ce mai mult, cu metoda aleasă. Puteam să facem lucrurile să funcționeze și sunt unul dintre cei care a aclamat de multe ori faptul că trebuie făcută reforma administrativă din toate punctele de vedere și sunt de acord cu ea, dar nu la modul acesta. Nu înțeleg de ce este musai să se înceapă cu angajații de la stat și nu mă refer aici la sinecuri și toate acestea. E o mare diferențiere între angajații de la stat. Dacă angajații primăriilor și ai consiliilor județene au parte de o supra-reglementare a ceea ce pot câștiga, cum pot câștiga, până unde pot câștiga”, a declarat Ionuț Pucheanu.
Ionuț Pucheanu nu este de acord că risipa de fonduri bugetare se face la nivelul primăriilor și a consiliilor județene. Aceasta cu toate că presa relatează periodic despre tot felul de evenimente costisitoare plătite din bugetele primăriilor.
„Eu vă spun că problemele ele mai mari sunt în ministere, în tot felul de alte entități, asociații, societăți, tot felul de construcții de care nu știe nici naiba, nici măcar guvernul. Abia acum le descoperă pentru că fiecare a mai înființat pentru unul și pentru altul tot felul de astfel de entități. Acolo este marea gaură și de acolo ar fi trebuit plecat. Nu să te duci tot pe la ăla care plătește. Cu ce sunt vinovați angajații primăriei care de mîine trebuie să câștige mai puțin, ei făcându-și treaba. Cu ce sunt vinovați polițiștii, militarii, doctorii, profesorii? Am înțeles, ar trebui să petreacă, poate, mai mult timp la catedră. Pot să înțeleg. Și că aspectul acela cu pregătirea orelor era într-o zonă gri. Dar haideți să ne ducem unde chiar avem probleme”, a mai spus Ionuț Pucheanu.
Primarul PSD nu este de acord nici cu suspendarea procedurilor de licitație în contextul măsurilor de austeritate. El spune că prin această măsură nu va mai putea angaja firme de construcții care la rândul lor, vor trebui să-și concedieze angajații.
„Dacă este să lovim tot în boul care trage. Putem să facem lucrul acesta. Înțeleg că se dorește blocarea tuturor licitațiilor în desfășurare, chiar dacă sunt din surse guvernamentale sau buget local. Din păcate, ca un apropiat al dlui Bolojan, cum mă consider a fi, îmi pare rău că dumnealui a uitat atât de rapid cum era atunci când era primar. Dacă eu am buget local, bugetul primăriei Municipiului Galați nu vine din subvenții de la guvern, vine pe lege, din impozitul pe venit la nivel local, care ne este transferat, așa cum scrie legea. Nu sunt bani guvernamentali. Trăiesc din taxe și impozite și chiar trăiesc decent și pot să fac investiții”, a mai spus Ionuț Pucheanu.
El susține că prin suspendarea licitațiilor, se va ajunge la un blocaj în economie deoarece firmele abonate la contracte publice nu vor reuși să supraviețuiască
„Chiar nu înțelegem că în momentul în care o să tăiem sau o să blocăm pe orizontală toate licitațiile, indiferent de sursa de venit sau indiferent de autoritatea contractantă, vom ajunge la un blocaj al economiei? Noi eram cei mai mari investitori în economia națională. În momentul în care m-ai blocat, companiile de construcții nu mai au de lucru. Dacă nu mai au de lucru își dau oamenii afară. Dacă își dau oamenii afară, eu ca primărie nu mai am nimic din impozitul lor pe venit. prin urmare cheltuielile pe orizontală la nivel de economie vor duce la o formă de blocaj. Este de noaptea minții”, a spus Ionuț Pucheanu.