Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Southend din Marea Britanie, conform Observator.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Southend din Marea Britanie. A fost provocată o explozie uriașă și un nor dens de fum vizibil de la mare distanță.
Este vorba despre un avion de transport medical care sosise din Croația în cursul dimineții și se îndrepta spre Olanda, acolo unde își are sediul compania operatoare, Zeusch Aviation.
„Eram la clubul de darts din apropiere. Am auzit o bubuitură și, când am ieșit afară, tot cerul era acoperit de fum”, a declarat Luke Humphrey, unul dintre martori.
„Toți am făcut cu mâna piloților, iar ei ne-au salutat înapoi. Aeronava a virat la 180 de grade pentru a se alinia cu pista, a pornit, s-a ridicat în aer și la câteva secunde după decolare a început să se încline brusc spre stânga. Apoi, aproape s-a răsturnat și s-a prăbușit cu botul în jos. A urmat o explozie uriașă. Toată lumea a rămas șocată. Copiii, familiile, toți au văzut ce s-a întâmplat. Am sunat imediat la urgențe și am raportat accidentul”, a declarat John Johnson, un alt martor.
În urma acestora, aeroportul Southend a fost închis și va rămâne astfel până la noi ordine. Toate zborurile de pe și către aeroport au fost anulate. Autoritățile investighează în prezent cauzele prăbușirii.