Serviciul de ambulanță din Ibiza se află în pragul colapsului. Principalele cauze sunt turiștii în exces, dar și petrecerile cu droguri ieftine.
În plin sezon estival, peste un sfert dintre pacienții transportați de ambulanță sunt petrecăreți. Dintre aceștia, majoritatea sunt străini care au suferit diverse reacții după consumul de substanțe, de multe ori, mult prea ieftine, conform The New York Times, citat de Adevărul.
În fiecare zi, echipajele de ajutor sunt alertate. Salvatorii sunt suprasolicitați.
„Sunt zile în care suntem atât de ocupați încât de-abia ai timp să te oprești să mănânci sau să bei o cafea”, a declarat Pablo Roig, un tehnician de ambulanță în vârstă de 47 de ani.
„Uneori, mergem la același club de noapte de trei sau patru ori într-o singură noapte. Sunt cluburi de unde trebuie să ridicăm câte un pacient intoxicat în fiecare zi”, adaugă un coleg, Jose Manuel Maroto, în vârstă de 52 de ani și reprezentant al sindicatului tehnicienilor medicali.
Ibiza atrage anual peste 3,3 milioane de turiști, iar criza de ambulanțe nu este singura problemă. Localnicii se plâng și de creșterea prețurilor și presiunea uriașă pusă pe serviciile publice. Aceștia au desfășurat chiar și proteste împotriva turiștilor.
Ibiza este cunoscută pentru viața de noapte. Intrarea într-un club poate ajunge a 100 euro, iar un pahar poate ajunge la 25 de euro. Având în vedere prețurile piperate, turiștii aleg să consume droguri mai ieftine, dar care le pun sănătatea în pericol.
„Prețul tot mai mare pentru a intra în supercluburi și valul de droguri experimentale ieftine care au invadat piața din Ibiza contribuie direct la actuala criză”, a explicat Maroto, care lucrează în serviciul de ambulanță de 32 de ani.
Ecstasy, cocaină, „tusi” (cocaina roz), amfetaminele, psihedelicele și ketamina circulă în mod liber printre turiști și sunt foarte populare deși acestea sunt interzise.
În fiecare noapte, pe insulă sunt disponibile doar opt ambulanțe și unități mobile de terapie intensivă, care trebuie să răspundă la aproximativ 70 de apeluri de urgență. Echipajele sunt adesea confruntate cu reticența prietenilor pacienților de a oferi informații, de teamă să nu fie trași la răspundere pentru consumul ilegal.
„Uneori avem de-a face cu agresiuni atât verbale, cât și fizice”, a povestit Roig.
Toate serviciile medicale din Spania sunt gratuite pentru rezidenți, însă turiștii reușesc adesea să primească îngrijiri fără să plătească.
„Este nedrept ca niște cluburi de noapte care câștigă milioane de dolari pe an să arunce această problemă asupra sistemului public de sănătate”, a subliniat Maroto. „În final, factura o plătesc locuitorii insulei”.