Fostul președinte al României, Ion Iliescu, s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani, după o perioadă de luptă crâncenă cu o boală nemiloasă. Din păcate, nu a mai rezistat, iar marți, 5 august, a decedat. Acesta se afla internat de două luni la Spitalul SRI, din București.
Ion Iliescu suferea de cancer pulmonar, iar în ultimele zile organele lui au cedat pe rând.
Mai multe personalități ale României au venit cu reacții, în urma veștii tulburătoare. Printre acestea se află și Adrian Năstase, fost prim-ministru al României.
„A murit Ion Iliescu și a luat cu el aproape un secol de istorie românească. A fost un om de stat care a cultivat respectul bazat pe dialog. A știut să rezolve cu înțelepciune și cu echilibru multe din problemele complicatei tranziții prin care a trecut România după 1989. A știut să construiască echipe, a știut să stabilească alianțe dar, mai ales, a reușit să genereze consens pe marile provocări ale României post-decembriste. Din acest punct de vedere, Masa de la Snagov rămâne un grandios exemplu.
Am lucrat împreună din 1990. Îi datorez intrarea mea în politică. I-am admirat calitățile politice dar și calitățile umane, pasiunea pentru cultură, capacitatea de a asculta, capacitatea de a analiza. I-am admirat forța de a comunica direct cu oamenii simpli dar și prestanța la reuniuni internaționale.
Cel mai adesea, am avut opinii asemănătoare. Cred că în ultimii douăzeci de ani s-a simțit lipsa unei prezențe mai consistente a sa în viața publică. Probabil că mulți îl vor prețui mai mult după ce nu mai este.
A scris mult, a dat interviuri, a ținut discursuri. Privind în jur, astăzi, mi-aș dori ca cei mai tineri să învețe câte ceva din toate acestea. Deși nu sunt foarte optimist”, a transmis fostul prim-ministru, Adrian Năstase.
De asemenea, în textul postat de politician se regăsește și un răspuns oferit de Ion Iliescu, în 2004, unor scrisori pe care Adrian Năstase i le-a trimis.
„Stimate domnule Adrian Năstase, Răspund, așadar, afirmativ scrisorilor pe care mi le-ați adresat, din convingerea că noi, oamenii politici, avem o datorie față de viitorul României: aceea de a acționa astfel încât să răspundem permanent interesului național, să construim împreună binele public și o viață mai bună pentru toți românii. Acesta a fost și este angajamentul meu de viață, un act de conștiință de la care nu voi abdica niciodată”, se arată în răspunsul lui Iliescu pentru Adrian Năstase.