Daciana Sârbu, despre adopția Mariei: „Am simţit tot timpul că sunt binecuvântată”

 Daciana Sârbu a vorbit deschis despre experiența adopției fiicei sale, Maria, dar și despre greutățile emoționale prin care a trecut.

Cuprins

• Ce spune Daciana Sârbu
• Cum a fost procesul de adopție

Ce spune Daciana Sârbu

Daciana Sârbu și Victor Ponta au hotărât împreună, alături de copiii lor, să adopte un copil. Așa a apărut Maria în familia lor.

„Mi-am dorit dintotdeauna să fac asta (să adopte, n. red.), am simţit tot timpul că sunt binecuvântată. Evident că viaţa e complicată şi nu m-am ferit niciodată de la a munci, nici de lupta asta continuă, dar am simţit că am avut tot timpul această mână protectoare şi permanent am simţit că trebuie să dau înapoi aşa”, a mărturisit Daciana Sârbu, în podcastul „Shero” realizat de Alessandra Stoicescu, conform Click.

„Am hotărât împreună toţi 4, inclusiv Andrei (băiatul din prima căsătorie a lui Victor Ponta, n.r.), şi fără acordul lor nu am fi făcut acest pas. Era cumva momentul, aveam multă iubire de oferit, eram şi într-un echilibru. Eu mi-am dorit foarte mult să fac asta şi am spus că un alt copil pe cale naturală nu-mi mai doresc şi aşa am luat decizia. Irina şi-a dorit foarte mult să fie fată şi evident că am ţinut cont de părerea şi dorinţa ei, eu mi-am dorit să fie băiat, dar am cedat, iar Andrei a zis că el o să-i dea camera lui, că oricum pleca la facultate”, a adăugat ea.

Cum a fost procesul de adopție

Procesul de adopție nu a fost simplu, a mărturisit Daciana Sârbu: „Şi atunci am început procesul, care n-a fost nici uşor, nici scurt, dar care n-are cum să fie altfel, pentru că procesul în sine te pregăteşte psihologic pentru ce urmează”.

Maria provenea dintr-un mediu în care fusese respinsă. Ea avea trauma abandonului.

„Maria nu s-a înţeles cu bunica familiei şi nu au mai vrut-o. Ori ea când trece prin procesul ăsta, normal că, atunci când a ajuns la noi în familie, a fost convinsă că se va întâmpla la fel, era pregătită pentru asta şi cumva ne şi provoca să ajungem în punctul ăla, să o ducem înapoi şi să nu se mai chinuie. Şi întreba permanent: «Şi când mă duceţi înapoi?»”, a povestit Daciana.

„Deci acest termen de 30 de zile e absolut inuman, dar dincolo de asta tot procesul este absolut necesar, pentru că dacă citeşti şi eşti atent la tot ce ţi se povesteşte sunt exact etapele din aceste prezentări şi discuţii, etape foarte complicate şi grele şi ţi se spune permanent că te va schimba, te va răvăşi şi te va provoca şi vei trăi alături de acest copil şi traumele lui, pe lângă faptul că îţi activează şi traumele tale sau îţi apasă nişte butoane pe care nu ştiai că le ai”, a adăugat ea.

„ Eu începusem să mă îndoiesc că sunt o mamă bună şi am avut momente atât de la limită, încât am zis «Da, e clar că eşuez, că nu pot şi nu o să pot». Dar atunci când nu mai puteam eu, prelua Victor şi gestiona, nu trecea mult până să ajungă şi el în punctul în care să zică că nu mai poată… Ne completam”, a mai povestit Daciana.