Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a susținut, marți, o conferință de presă în care a vorbit despre situația cu care se confruntă românii, în ceea ce privește plata la energia electrică.
Potrivit lui Ivan, Ministerul Energiei are în plan să ia cinci măsuri care să ajute la scăderea cu 25% a prețului la energia electrică în România. În prezent, românii plătesc 1,50 lei pentru un kWh, în timp ce media europeană este de 1,28 lei pentru un kWh.
Ministrul a precizat că obiectivul pe care Ministerul Energiei îl are este ca prețul din România să ajungă să fie mai mic „măcar cu 1%” față de media europeană.
„Ceea ce noi dorim e să scădem cu cel puțin 25%. Asta e un target rezonabil, ținând cont și de un buffer. Deci, în momentul de față, media plătită de un consumator din UE este undeva la 1,28 lei pe kWh. În România suntem la aproape 1,50 lei. Ținta e ca prețul din România să fie cu măcar 1% sub media europeană. Asta este o dorință explicită. Că vom reuși să ajungem cu 3% față de media UE, cu 10% ar fi ideal. Am fost precauți când am stabilit aceste ținte”, a spus Bogdan Ivan la conferința de presă.
Ivan a menționat că preconizează o perioadă de șase luni-un an până ce diferențele se vor vedea pe facturile de electricitate.
„Eu cred că un orizont rezonabil de timp ar putea să fie aproximativ șase luni, un an, până la care să vedem primele efecte. Ceea ce pot să vă spun analizând comparatorul de prețuri în această dimineață, înainte de a intra în conferința de presă, după discuțiile de acum două luni, în care am agreat acest pact între stat și privat, prin care am convenit că este extrem de important să avem o reducere a prețului, cred că a contat foarte mult și faptul că avem deja trei oferte care sunt sub prețul plafonat la 1,30 lei înainte de data de 1 iulie și care sunt la 1,10 lei, 1,20 lei, 1.30 lei. Deja avem trei oferte care sunt sub prețul plafonat. Și încă un detaliu extrem de important pentru care vreau să le mulțumesc atât operatorilor privați de această dată din segmentul de furnizare, cât și colegilor de la Ministerul Muncii și celor de la STS, faptul că în prima săptămână după preluarea mandatului, știind că la 1 iulie va fi eliminată schema de plafonare a prețului la energia electrică și automat pentru foarte mulți consumatori care aveau prețul plafonat la 0,68 lei per kWh să aibă o creștere foarte mare a prețului, am instituit acea schemă de ajutor prin care persoanele vulnerabile cu venituri sub 1.950 de lei vor primi acel voucher în valoare de 50 de lei. Platforma informatică a fost livrată la timp”, a afirmat ministrul.
Conform declarațiilor ministrului, românii vor vedea diferențe considerabile pe factură, odată cu eliminarea schemei de plafonare, care a avut loc la 1 iulie.
„Odată ce am terminat această etapă, colegii mei de la Ministerul Muncii împreună cu cei de la Poșta Română operaționalizează sistemul și vor trimite aceste carduri în cursul lunii septembrie. Dar ce e foarte important e că acei oameni care aveau înainte facturile 60-70 de lei în urma schemei de plafonare care a fost eliminată la 1 iulie, cu o decizie luată în anul 2024, ca să fie foarte clar, vor avea o creștere la aproximativ 130-140 de lei. Cei 50 de lei acordați prin aceste vouchere vor acoperi aproximativ 60-70% din această creștere pentru consumatorii cu venituri mici”, a mai precizat Bogdan Ivan.
Cele cinci măsuri pe care Ministerul Energiei are în plan să le implementeze vizează următoarele: