Incident șocant la un meci de fotbal de juniori! Un copil, în vârstă de 13 ani, a fost snopit în bătaie de un bărbat de 40 de ani. Motivul? Agresorul nu și-a putut stăpâni furia, deoarece băiatul său, fotbalist, a fost pus la pământ în timpul partidei.
Evenimentul tulburător a avut loc în Italia, când CSF Carmagnola și Volpiano Pianese se duelau. În timpul meciului, așa cum adesea se întâmplă, între jucătorii celor două echipe de fotbal a izbucnit un conflict, iar părintele, un bărbat în toată firea, a simțit nevoia să intervină, însă nu pentru a aplana conflictul, ci pentru a-i da „o lecție” unuia dintre băieți.
Câteva zile mai târziu, după ce a avut loc scandalul, agresorul a oferit un punct de vedere. Acesta a spus că tot ce a făcut a fost doar pentru a-și apăra fiul, iar ceea ce se spune nu ar fi deloc adevărat.
„Îmi pare rău și îmi cer scuze, știu că am dat un exemplu negativ. Am făcut-o pentru a-mi apăra fiul, dar lucrurile nu s-au petrecut așa cum se spune.
Mi-am văzut fiul la pământ, lovit de mai mulți adversari: am avut percepția unui act violent împotriva lui, nu a unei simple altercații sportive. De acolo, așa cum am mai spus, frica și instinctul m-au făcut să fac ceva ce nu aș mai face niciodată.
Violența ar trebui condamnată întotdeauna, de oriunde ar veni. Când ești părinte, din păcate, în anumite situații, îți pierzi luciditatea atunci când îți vezi copilul în pericol.
Dacă aș putea da timpul înapoi… nu ar fi trebuit să reacționez așa. Ar fi trebuit să aștept ca oamenii de pe teren să intervină, cu siguranță ar fi pus capăt acelei lupte violente dintre băieți odată ce meciul se terminase.
Am revăzut imaginile și am simțit o mare tristețe, un sentiment de rușine și neliniște. Revăzându-mă, o dată, de două ori, de trei ori, mi-am dat seama cum frica și instinctul au învins rațiunea.
Am acționat pentru a-mi proteja fiul, dar acesta nu este exemplul pe care am vrut să i-l dau”, a declarat bărbatul în vârstă de 40 de ani, citat de Gazzetta dello Sport.
Tatăl adolescentului bătut a venit cu o reacție, în urma celor întâmplate.
„S-ar fi putut termina mult mai rău, văzând forța cu care l-a lovit. Este de neconceput ca un adult să lovească un copil de 13 ani. Și totul pentru un joc de fotbal”, a spus tatăl copilului agresat.