Ceea ce trebuia să fie un moment de relaxare pentru Florin Dumitrescu, s-a transformat rapid într-un coșmar. Chef-ul bucătar povestește cum a fost la un pas de înec, în vacanță, dar și cum și-a spart timpanul, în încercarea disperată de a se salva.
Florin Dumitrescu a avut o vară pe cinste, în care s-a bucurat de mai multe vacanțe alături de familia sa. La scurt timp după ce a terminat filmările pentru noul sezon al emisiunii „Masterchef”, și-a luat soția și cele două fiice și au plecat în Spania.
Dornici de relaxare și distracție, familia celebrului chef bucătar a profitat de zilele în peninsulă pentru a sta la plajă. Însă, visul spaniol s-a transformat rapid într-un coșmar pentru Florin Dumitrescu, care a trecut printr-o experiență extrem de neplăcută, în urma căreia s-a ales cu timpanul spart.
Florin Dumitrescu recunoaște că este un împătimit al înotului. Tocmai din acest motiv, atunci când a ajuns la plajă, în Spania, cheful bucătar a zis să testeze apa. Nimic nu prevestea că avea să fie la un pas de înec, mai ales că este un înotător priceput și pasionat.
Florin Dumitrescu nu este un maestru doar în bucătărie, ci și în apă. Deși îi place să înoate și a deprins experiență în acest sport, cheful bucătar a trecut prin clipe de groază, în mare, în Spania. Trântit și ținut la fund de valuri, acesta s-a ridicat cu dificultate la suprafață.
Cu toate că a reușit să iasă în viață din apă, nu a scăpat complet nevătămat. În încercarea disperată de a se salva, bucătarul și-a spart timpanul.
Florin Dumitrescu a povestit experiența în cadrul unui interviu, menționând că se bucură că soția lui nu a văzut scenele, preocupată fiind cu un apel telefonic. Cheful crede că aceasta s-ar fi speriat îngrozitor să-l vadă atât de neputincios, luptând cu apa care îl tot băga la fund.
„Era să mă înec în Spania, eu care sunt superînotător. Apa era puțin sub genunchi, dar m-a lovit tare un val, m-a dărâmat și am zis ‘hai că ies la suprafață după ce trece următorul val’. Doar că au venit atât de multe și puternice, mi-a intrat apă în nas și mi-am spart timpanul. Era să mă înec, am dat ochii peste cap puțin, a fost ceva superdubios. Noroc că soția mea nu a văzut scena, că s-ar fi speriat groaznic. Ea vorbea la telefon și i-am povestit eu după aceea toată pățania”, a declarat Florin Dumitrescu, pentru VIVA.ro.
Dincolo de maestru în bucătărie, Florin Dumitrescu este tatăl a două fiice. Cheful bucătar le descrie ca fiind extrem de diferite, însă un lucru e cert: ambele au personalități extrem de puternice. În timp ce cea mică este mereu pusă pe glume și nu ratează nicio ocazie pentru o farsă pe cinste, cea mare este extrem de pasională cu lucrurile care îi fac plăcere.
„Cea mică este mereu pusă pe șotii, cum sunt eu, se uită întotdeauna în stânga și în dreapta, să vadă dacă e loc de o farsă, iar cea mare, când face o pasiune din ceva, aprofundează atât de tare, că o duce la nivel de obsesie. Una este foarte înclinată spre mediul artistic, croșetează, cântă la pian, ascultă jazz, cealaltă e pasionată de benzi desenate, ascultă muzică rock, Nirvana în special, și e atrasă de zona de business. Sunt diferite, sunt un melanj între personalitatea mea și personalitatea soției mele. Ce fac eu consider că e artă, dar și muncă, iar Cristina, soția mea, e orientată către afaceri”, a povestit Florin Dumitrescu.