Bărbatul a fost foarte dur în postarea sa și a vorbit despre tipologia persoanelor care au comentat pe internet cu privire la situația actuală. Acesta a lansat chiar o întrebare retorică acelora care consideră că situația nu poate degenera.
„Am vizionat de curând „Ultimul adăpost” de pe Netflix, un documentar despre uraganul Katrina care a lovit New Orleans și a făcut ravagii și victime omenești.
Aseară am tot văzut postări ale unor lideri de opinie care luau în derâdere avertizările privind ciclonul Barbara, despre care autoritătile au anunțat că va ajunge în România.
Unii sunt pur și simplu incredibil de nătărăi, alții sunt extrem de ticăloși și știu că publicul lor țintă e format din oameni incredibil de puțini la minte. Și se hăhăiau acolo în comentarii, care mai de care. O cucoană supraponderală, semn că e îndestulată culinar, râdea și spunea că ea o așteaptă pe Barbara de pe balcon. Bravo, doamnă, noroc cu niște ingineri că vă susține balconul ăla.
I-aș întreba pe toți acești oameni dacă au fost vreodată, măcar în vizită, într-o comunitate lovită de o calamitate naturală. Să vadă cum arată suferința semenilor lor, cei care nu au putut sta pe balcoane și pe care nu i-a luat căscatul în podurile caselor pline cu apă. Nu aveau timp de somn pentru că erau nevoiți să își salveze viețile”, a transmis Marian Godină pe
Facebook.
Marian Godină: „Miroase a cadavre și a boli”
De asemenea, polițistul a descris imaginea apocaliptică care rămâne în urma unui ciclon. Acesta a subliniat faptul că după ce acesta trece, în urma lui nu mai rămân prea multe lucruri bune. Mirosul de cadavre și boli este înțepător, iar oamenii rămân unii la mila altora.
„Știu oare acești imbecili amuzați cum miroase într-un sat după retragerea apelor? Miroase a cadavre și a boli. Noroiul acoperă tot ce sute de oameni au agonisit o viață întreagă. Oameni care, în timp ce un infect cască, rămân fără tot ce aveau. Rămân la mila semenilor.
Așadar, faptul că un ciclon anunțat de autorități se dovedește o simplă ploaie care nu produce pagube e doar un motiv de bucurie. Sau, pentru cei credincioși, așa cum sunt cei mai mulți dintre comentatori, căci niciunuia nu-i lipsește poza din biserică, e un motiv de mulțumire lui Dumnezeu.
E un prilej de a răsufla și de a mulțumi sfinților, lui Dumnezeu, cerului, pompierilor, polițiștilor, jandarmilor și militarilor plecați departe de case, mobilizați pentru a face față unei calamități și a ajuta semenii. Ei nu au dormit azi-noapte.
Noi da. Am dormit liniștiți și ne-am trezit la fel, pentru că nu s-a întâmplat nimic”, a adăugat bărbatul.