întâln a declarat sâmbătă că nu intenționează să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin până când nu va considera că există un acord pentru a asigura pacea între Rusia și Ucraina.
Liderul american, Donald Trump, nu vrea să își piardă timpul. El a spus clar jurnaliștilor, la Doha, că nu vrea să se întâlnească cu Putin dacă nu consideră că un acord de pace cu Ucraina ar putea exista: „Trebuie să știți că vom face o înțelegere, nu îmi voi pierde timpul”, a spus Trump, conform Agerpres.
Între timp, președintele american s-a întâlnit sâmbătă, la bordul avionului său, cu emirul și premierul Qatarului pentru discuții privind fragilul armistițiu din Fâșia Gaza, în timpul unei escale la Doha, în drumul său către Malaezia.
El a declarat totodată că eforturile de stabilizare a Fâșiei Gaza avansează și că o forță internațională va fi desfășurată în curând: „Ar trebui să fie o pace durabilă”, a spus Trump.
El a mai spus că Qatarul ar fi dispus să contribuie cu trupe de menținere a păcii, dacă va fi necesar, și a lăudat statul din Golf pe care l-a numit un aliat important și un actor cheie în stabilitatea regională.
Cei doi lideri, rus și american, urmau să se vadă, la Budapesta. Cu toate acestea, întâlnirea a fost amânată de Donald Trump.
El a mărturisit că nu consideră că este „momentul potrivit” pentru o astfel de întâlnire. Mai mult, el a impus, ulterior, sancțiuni împotriva Rusiei.
Americanul a adăugat că speră ca noile sancțiuni „să nu fie necesare pentru o perioadă lungă de timp”.
În urma acestora, prețurile petrolului au continuat să crească joi, depășind cu peste 1 dolar pe baril valorile din ziua precedentă. Contractele futures pentru țițeiul Brent au urcat cu 1,76 dolari, ajungând la 64,35 dolari pe baril, în timp ce țițeiul american West Texas Intermediate (WTI) s-a scumpit cu 1,68 dolari, atingând 60,18 dolari pe baril, conform Reuters.