Anca Alexandrescu și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei

Anca Alexandrescu și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei
Anca Alexandrescu Sursa foto: Captură video - Tu Decizi / YouTube

Anca Alexandrescu și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei. Realizatoarea Realitatea Plus a mai afirmat că aceasta va fi ultima săptămână în care mai face emisiuni la TV.

Amintim, campania electorală pentru alegerile locale parțiale începe pe 22 noiembrie. Scrutinul va avea loc pe 7 decembrie.

Ce a spus Anca Alexandrescu despre decizia de a candida la Primăria Capitalei

„Cei care mă cunosc știu exact cum sunt. Nemiloasă. Acolo unde mi-am făcut de fiecare dată datoria. În viața privată și dincolo de imaginea publică, îmi știu sufletul.

Cred că sunt tot mai mulți care știu că sunt un om corect, onest. Așa că azi am decis să fac un anunț. Așa mi se pare corect față de voi, cei care în număr mare mi-ați fost alături în ultimul an, față de invitații mei, de colegi, față de familia mea, dar și față de cei care în fiecare zi mă atacă, mă jignesc și mă fac în toate felurile.

Azi am luat decizia să îmi depun candidatura la Primăria București”, a anunțat Anca Alexandrescu în emisiunea ei.

Cine a dat deja mesaje de susținere pentru Anca Alexandrescu

Anca Alexandrescu afirmase încă din vară că e interesată să candideze.

„Cred că a venit momentul să iau în serios o eventuală candidatură independentă la Primăria Capitalei! Nu mai pot sta deoparte! Nu puteți doar voi între voi!”, a transmis ea, pe Facebook.

Pe 1 august, Călin Georgescu a anunțat că o sprijină pe Alexandrescu dacă aceasta va candida. De altfel, ea i-a făcut lui propagandă la TV în ultimul an. Georgescu a lăudat-o ca fiind „familist convins” și „om care știe despre ce este vorba” în sistem și care poate reforma sistemul.

La finele lunii septembrie, și Cristian Popescu Piedone a spus că o vede pe Anca Alexandrescu potrivită pentru a fi noul primar general al Capitalei.

„Văd un independent, doamna Anca Alexandrescu. Anca Alexandrescu, dacă astăzi, în tulburările acestor ape tulburi ale partidelor, neștiind care, cum, și ce vine și vor să amâne alegerile, are o expertiză. Are o expertiză de trei sau nu știu câți vicepremieri, are expertiza primarului general Sorin Oprescu, are expertiza administrației locale. Dar trebuie să fie independent. România, Bucureștiul are nevoie de un independent cu credibilitate și cu experiență. Da, Anca Alexandrescu poate fi o variantă”, susținuse Piedone, la vremea respectivă.