Actorul american Morgan Freeman continuă să joace în filme chiar și la vârsta de 88 de ani. Acesta a vorbit despre secretul longevității sale în actorie, dar și despre sursa lui de inspirație. Iată despre ce este vorba!
Actorul nu se lasă învins de bătrânețe. Acesta a ajuns la aproape 90 de ani, dar continuă să joace în filme și să exceleze.
„Există o vorbă despre bătrânețe: «Continuă să te miști». Și ceea ce spune Clint Eastwood, care are 95 de ani: «Nu lăsa bătrânul să intre în tine»”, a mărturisit el, într-un interviu acordat AARP, citat de Click.
„Modul în care poți face asta este să te ridici dimineața, să mergi la sală, să iei vitaminele și medicamentele prescrise și să te miști în continuare. Să te miști – acesta e secretul tuturor lucrurilor”, a adăugat.
Freeman își continuă activitatea în cinematografie. Ba chiar mâine, 14 noiembrie, thriller-ul în care joacă, „Now You See Me: Now You Don’t”, va avea premiera în SUA pe 14 noiembrie 2025 și va fi lansat în cinematografele din România pe 28 noiembrie.
Actorul recunoaște că se mai gândește la pensionare, însă este ceva trecător.
„Câteodată ideea pensionării îmi trece prin minte, dar imediat ce agentul meu îmi spune că e un rol sau că cineva mă vrea, totul revine la normal: cât o să fiu plătit, unde o să filmăm?”, a spus el.
Cu toate că pasiunea pentru actorie nu mai este la fel de arzătoare, încă există: „Recunosc că s-a mai estompat puțin. Dar nu suficient încât să conteze cu adevărat”.
Morgan Freeman, născut pe 1 iunie 1937 în Memphis, Tennessee, este un actor și narator emblematic, celebru pentru vocea sa gravă și rolurile memorabile din filme precum The Shawshank Redemption și Driving Miss Daisy.
De-a lungul carierei, a devenit un simbol al eleganței și autorității cinematografice, câștigând multiple premii prestigioase.