Astăzi, vremea se răcește și în zonele din țară unde, la începutul săptămânii, valorile termice erau cu mult peste normalul perioadei. Mare parte din țară se va confrunta cu ploi, iar temperaturile anunță apropierea de iarnă.
Românii din Dobrogea și Bărăgan nu au o zi cu foarte mult soare. Ba din contră, norii vor acoperi cerul pe parcursul zilei și sunt așteptate ploi, mai ales seara, și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă acumulate vor ajunge la 15 litri pe metru pătrat. Dacă ieri, termometrele indicau și 21 de grade, astăzi, valorile termice scad până la 8 grade.
În Oltenia, vremea nu diferă cu mult de cea din Dobrogea și Bărăgan. Cerul este înnorat, apar și ploi, iar în unele momente ale zilei, și vântul își va face simțită prezența. Temperaturile înregistrează o ușoară creștere, astfel că după prânz, termometrele vor indica 10-11 grade.
Temperaturile scad și în partea de sud a Moldovei și în nordul Munteniei, astfel că nu mai depășesc 8 grade. La fel ca și în sudul țării, atmosfera va fi închisă, iar în anumite zone se vor înregistra și precipitații sub formă de ploaie.
Vremea nu diferă cu mult în partea de nord a Moldovei și în Bucovina. Și aici cerul va fi înnorat și va ploua pe arii restrânse. În primele ore ale dimineții, precipitațiile sunt sub formă de lapoviță și ninsoare. Temperaturile continuă să scadă, iar după prânz, termometrele nu vor indica mai mult de 4 grade Celsius, potrivit informațiilor ANM.
Înnorat va fi și în Transilvaniei și Maramureș, însă nu sunt așteptat precipitații. Ba mai mult, vremea se va încălzi, iar valorile termice vor ajunge la 9 grade Celsius.
În vestul țării, mai ales în Banat și Crișana, cerul va fi preponderent înnorat și există șanse să plouă. Și aici, mercurul din termometre va urca comparativ cu ziua precedentă, indicând valori termice până la 9 grade.
În București, temperaturile scad semnificativ. Locuitorii Capitalei nu vor avea parte de o zi prea însorită, ba din contră, se vor înregistra chair și precipitații sub formă de ploaie și intensificări ale vântului. Maximele nu vor depăși 8 grade pe timpul zilei, iar la noapte, temperaturile vor scădea până la 6 grade.