Bolojan confirmă schimbarea taxării auto în funcție de poluare din 2026. Ce urmărește Guvernul prin acest sistem

Bolojan confirmă schimbarea taxării auto în funcție de poluare din 2026. Ce urmărește Guvernul prin acest sistem
Sursa foto: Profimedia

Controversele privind pachetul fiscal aflat în analiză la Curtea Constituțională revin în atenția publică, pe fondul discuțiilor legate de noile măsuri de taxare a poluării și de necesitatea respectării jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență. Premierul Ilie Bolojan a explicat că aceste modificări sunt considerate esențiale pentru depunerea cererii de plată numărul 4, o tranșă de peste două miliarde de euro.

Ce prevede jalonul privind taxarea poluării

Premierul a explicat că una dintre modificările din pachetul fiscal se referă la aplicarea unei noi forme de taxare a poluării, care diferențiază clar între vehicule noi și cele foarte vechi. Ilie Bolojan a menționat că jalonul include o reducere de aproximativ 20% pentru impozitele aferente mașinilor noi, în timp ce vehiculele vechi vor primi o penalizare de nivel similar. Măsura face parte din angajamentele asumate de România în cadrul PNRR și este necesară pentru accesarea fondurilor europene.

Potrivit premierului, aceste fonduri sunt importante pentru susținerea proiectelor de investiții pentru anul următor. „Adoptarea acestui jalon este o condiţie pentru depunerea acestei cereri numărul 4. Prin urmare, imediat ce va fi declarat constituţional, aşa cum am spus, pornim de la premiza că aşa ar trebui să se întâmple, vom depune această cerere în aşa fel încât în cursul lunii februarie, la final, România să-şi încaseze aceşti bani”, a precizat Bolojan, potrivit adevărul.ro.

De ce depinde bugetul de anul viitor de adoptarea pachetului fiscal

Premierul a insistat că întregul pachet fiscal, contestat din nou la CCR, reprezintă „baza bugetului pe anul viitor”. În lipsa validării lui, România nu poate depune cererea de plată numărul 4, evaluată la 2,62 miliarde de euro. Acesta a explicat că singurele articole eliminate din pachet au fost cele deja declarate neconstituționale, fără alte modificări.

„În ceea ce priveşte pachetul fiscal, suntem în situaţia în care, aşa cum ştiţi, pachetul al doilea a fost întârziat ca urmare a contestaţiilor care a fost depuse la Curtea Constituţională şi ca urmare a deciziei Curţii de a declara articolul care se referă la testarea pantografului a îngajaţiilor de la ANAF, ca neconstituţional. În Parlament, aşa cum ştiţi, au fost scoase acele articole care au fost declarate neconstituţionale, nu s-a făcut nici o altă modificare”, a spus premierul, subliniind că termenul stabilit de CCR, 10 decembrie, reprezintă un avantaj.

Cum se va aplica noul sistem de impozitare auto și pe cine vizează

Noul sistem de taxare urmărește nivelul de emisii și cilindreea, introducând o impozitare progresivă pe trepte de 200 cm³. Vehiculele vechi și poluante vor plăti mai mult, în timp ce mașinile noi, în special cele cu norme Euro 6, vor beneficia de reduceri.

Pentru 2026, un motor de 1600 cm³ Euro 3 va avea un impozit de 240 de lei, iar același motor Euro 6 va fi taxat cu 200 de lei. Motoarele mari vor plăti diferențiat, iar mașinile electrice vor fi impozitate cu o sumă fixă de 40 de lei.