Cumpărarea unei locuințe în 2026. Cât costă un apartament din anii ’70 față de unul nou

Cumpărarea unei locuințe în 2026. Cât costă un apartament din anii ’70 față de unul nou
Sursă Foto: Inquam Photos / George Călin

Tot mai mulți români sunt nevoiți să își schimbe planurile legate de cumpărarea unei locuințe. Taxele mai mari și scumpirea apartamentelor îi determină pe mulți să caute variante la periferia orașelor. Pentru alții, ideea de a deveni proprietari rămâne, deocamdată, doar un plan pus pe pauză. Cei care nu se grăbesc aleg să mai rămână chiriași și să aștepte vremuri mai bune. Între timp, piața imobiliară dă semne evidente de încetinire. Vânzările continuă să scadă, semn că tot mai puțini își permit sau își asumă o achiziție în această perioadă.

De ce tot mai puțini români cumpără locuințe în București

Scăderea vânzărilor se vede cel mai clar în București, unde piața imobiliară pare să își piardă din ritm. În 2025, în Capitală, excluzând Ilfov, au fost înregistrate aproximativ 105.000 de tranzacții, cu 11% mai puține față de 2024. Prețurile însă influențează direct decizia de achiziție, iar diferențele dintre zone și tipurile de bloc sunt tot mai mari.

De exemplu, un apartament cu două camere din anii ’70 poate fi găsit și sub 70.000 de euro în Drumul Taberei. Dacă este într-un imobil mai nou, prețul urcă rapid spre 100.000 de euro. Specialiștii spun că problema principală vine din lipsa proiectelor rezidențiale noi, pentru că în ultimii ani s-au autorizat prea puține construcții.

„Nu avem suficiente construcţii noi. S-au autorizat foarte puţine în ultimii patru, cinci, şase ani. Tendinţa este atât la două camere, cât şi la trei camere – spaţiile locative devin din ce în ce mai mici, cu din ce în ce mai puţine spaţii de trecere, de depozitare”, a transmis un specialist vânzări, notează observatornews.ro.

În acest context, comportamentul pieței este previzibil. Tot mai mulți se reorientează spre periferie, acolo unde prețurile sunt mai suportabile și opțiunile par mai multe.

Ce îi determină pe mulți să pună pe pauză achiziția unei locuințe

Tranzacțiile imobiliare au scăzut anul trecut la nivelul întregii țări, nu doar în marile orașe. Unul dintre principalele motive a fost majorarea TVA-ului pentru locuințele accesibile, de la 9% la 21%.

Mulți dintre cei care plănuiau să cumpere au fost luați prin surprindere de noile reglementări și au preferat să se oprească din a mai lua decizii rapide. Panica și nesiguranța au făcut ca o parte dintre cumpărători să aștepte, sperând că piața se va prăbuși și prețurile vor scădea. Însă realitatea din teren arată diferit. Ca prețurile să coboare, ar fi nevoie de stocuri mai mari și de o cerere mult mai mică. În prezent, atât cererea, cât și oferta au scăzut în același timp, iar locuințele disponibile sunt tot mai puține.

Dezvoltatorii imobiliari spun că nu pot veni cu reduceri reale până când nu văd din nou vânzări în creștere, în timp ce clienții „pândesc” dobânzi mai mici la creditele ipotecare.

„Cheia de referinţă a Băncii Naţionale, dobânda-cheie, încă este destul de sus e normal ca cei care vor să facă creditare să aştepte. Ne aşteptăm ca din a doua parte a anului, iunie-iulie această dobândă să scadă”, a declarat un specialist în imobiliare pentru sursa menționată.

Până atunci, piața rămâne blocată într-o perioadă de prudență, iar 2025 a ajuns deja să fie considerat cel mai slab an din ultimii nouă pentru vânzările de locuințe.

Ultima oră