Tot mai mulți români visează la o casă, departe de agitația blocurilor. Însă în 2026, acest vis vine la pachet cu un adevărat test de răbdare și buget. De la proiect până la mutare, fiecare etapă adaugă costuri care cresc rapid.
Ce părea cândva un plan realizabil cu 60.000 – 70.000 de euro s-a transformat într-o cheltuială mult mai mare. Realitatea din teren arată clar că prețurile au explodat. Află ce înseamnă, în practică, un cost de construcție pentru o casă de 100 mp în prezent, potrivit unei analize Up Studio Project.
În 2026, costul unei case nu mai este influențat doar de suprafață sau de tipul proiectului. Acesta este determinat de un întreg lanț de schimbări economice și legislative. Piața construcțiilor resimte tot mai puternic efectele noilor cerințe europene privind sustenabilitatea. În același timp, lipsa forței de muncă specializate continuă să creeze întârzieri și costuri suplimentare.
Un impact major l-a avut și schimbarea din piața materialelor, odată cu aplicarea taxei de carbon pentru importurile din afara Uniunii Europene (CBAM). Aceasta a dus la scumpiri directe la ciment, oțel și aluminiu.
Drept consecință, fierul beton a ajuns la valori cuprinse între 4,5 și 5,2 lei/kg. În același timp, cărămida și BCA-ul rămân la niveluri record din cauza costurilor ridicate de producție, iar un metru cub depășește frecvent 600 lei.
Betonul de stație a urcat și el considerabil în 2026. În funcție de regiune, București-Ilfov fiind în topul scumpirilor, un metru cub de beton B250 poate ajunge la 450–500 lei, fără a include transportul și pomparea.
În 2026, nu materialele sunt singura problemă atunci când vrei să construiești o casă, ci mai ales oamenii care o ridică. Manopera a devenit una dintre cele mai scumpe și imprevizibile componente ale bugetului. Diferențele de preț sunt evidente de la un județ la altul. Deși materialele pot fi calculate și bugetate relativ precis, tarifele echipelor de construcții pot schimba complet costul final. În prezent, o echipă profesionistă pentru o construcție „la roșu” cere între 300 și 550 euro/mp construit. Prețul diferă în funcție de zonă, complexitate și disponibilitate.
Persoanele care au construit în regie proprie avertizează însă că alegerea celei mai ieftine echipe poate fi o greșeală costisitoare. Experiența lor arată că, de multe ori, economia inițială se transformă în cheltuieli suplimentare. „Prețul cel mai mic vine adesea cu cele mai mari greșeli”. Din acest motiv, mulți beneficiari spun că au preferat să plătească cu aproximativ 20% mai mult unei firme autorizate, cu contract și garanție. Astfel, au evitat riscul de întârzieri sau execuții defectuoase din partea echipelor neautorizate. În cazul unei case de 100 mp utili (aproximativ 120 mp construiți, cu pereți și terase), calculele din 2026 sunt clare. Construcția la roșu ajunge la 450–600 euro/mp, ceea ce înseamnă un buget total între 55.000 și 75.000 euro.
Pentru o casă la cheie, la nivel standard, cu finisaje și instalații necesare pentru mutare, costul urcă la 1.100–1.350 euro/mp. Asta înseamnă un buget total de aproximativ 110.000–135.000 euro. Iar pentru un nivel premium sau smart, cu materiale de lux, automatizări și eficiență energetică ridicată, prețurile trec de 1.600 euro/mp. În acest caz, investiția totală depășește 160.000 euro.
Pe lângă costurile evidente ale materialelor și manoperei, există și cheltuieli „invizibile” care pot ridica semnificativ bugetul final al unei case. În primul rând, avizele și proiectarea pot ajunge la sume importante, între 2.500 și 6.000 de euro. Costul diferă în funcție de complexitatea proiectului și de zona în care construiești. Apoi apar săpăturile și studiul geotehnic, care nu sunt doar o formalitate, ci o etapă esențială. Dacă terenul este dificil sau instabil, fundația poate deveni cu până la 30% mai scumpă.
Un alt cost obligatoriu, dar crucial pentru siguranța investiției, este dirigintele de șantier, cel care verifică respectarea proiectului și te ajută să te asiguri că materialele plătite ajung cu adevărat în structura casei.
Chiar dacă prețurile pot părea descurajante comparativ cu anii trecuți, o locuință construită corect în 2026 înseamnă o investiție mai sigură, mai durabilă și mai eficientă energetic. Sfatul specialiștilor este clar, bugetul inițial trebuie gândit realist. Acesta trebuie completat întotdeauna cu o marjă de 15%, pentru a acoperi fluctuațiile de preț și situațiile neprevăzute.