Daniel Băluță, candidatul Partidului Social Demicrat la alegerile pentru Primăria Capitalei, a făcut primele declarații după ce a votat. El a îndemnat bucureștenii să iasă la vot și să aleagă pe cel care le dă speranța unui București mai bun.
„Este o zi specială pentru noi toți, pentru bucureșteni. Vreau să le mulțumesc bucureștenilor care ies azi la vot, vreau să le mulțumesc tuturor bucureștenilor care au fost alături de mine. Este vorba de rezultate, dar mai presus este vorba despre oameni. Scandalul și haosul din oraș trebuie să înceteze. Și sper ca începând de mâine să pornim să construim un București așa cum ni-l dorim.
Cetățenii știu ce este mai bine pentru ei, nimic nu îi împiedică să își exercite dreptul la vot. Cel mai important sondaj va fi la sfârșitul zilei. Ceea ce trebuie să avem cu toții în minte este speranța pe care o dă un candidat. Am dorința de a schimba acest oraș.”, a declarat candidatul PSD după ce a ieșit de la urne.