Profesorul Theodor Paleologu a declarat că „pensiile speciale sunt o păcăleală, o capcană” ce ține magistrați captivi într-un sistem toxic. Acesta a vorbit despre protestele pentru independența Justiției, dar și despre conferința de săptămâna trecută de la Curtea de Apel București (CAB).
„Pensiile speciale sunt o păcăleală, o capcană. Magistrații trebuie să înțeleagă acest lucru și să nu se agațe de această formă de recompensă, care ajunge să funcționeze ca o mită. (…)
Am avut un număr semnificativ de magistrați, judecători și procurori, care au spus deschis că vor să se pensioneze pentru că nu mai suportă regimul actual și degradarea profesiei. Trebuie să îi înțelegem pe cei care vor să scape din acest infern ieșind la pensie, dar aceasta nu este o soluție. Problemele reale din Justiție sunt altele și trebuie abordate direct”, a declarat Theodor Paleologu, pentru Digi24.
Acesta a mai afirmat că protestele sunt doar la început, dar e treaba magistraților să-și facă curat în propria ogradă: „Este doar începutul. Să nu uităm că, în 2013, au fost câteva sute de persoane la proteste. Sunt convins că numărul va crește. Este important să se întâmple ceva în interiorul magistraturii”.
„A existat o tentativă de intimidare, într-un stil mafiot, menită să sperie magistrații și să îi facă să nu mai vorbească. Însă efectul a fost exact opus, lucru vizibil inclusiv la conferința de presă de la Curtea de Apel. A fost un spectacol de un comic extraordinar. (…)
Procesele cognitive personale ale doamnei Arsenie (șefa Curții de Apel București) sunt profund deficitare, în timp ce doamna Moroșanu arată că există oameni inteligenți și demni în magistratură”, a mai susținut profesorul, la Digi24.
Theodor Paleologu a precizat apoi că momentul „mă sună Lia, mă duc să răspund” de la conferință a fost „bomboana de pe colivă”: „Este imposibil să nu râzi, pentru că întreaga situație a căpătat accente de comedie”.