Un blogger străin, care a vizitat peste 100 de țări, a scris un articol în care a dezvăluit care sunt cele cinci orașe europene în care nu s-ar mai întoarce, printre care și București. Turistul a explicat ce i-a displăcut la Capitală, dar și care oraș din țara noastră merită vizitat în schimb.
Turistul străin declară că nu s-ar mai întoarce în Dublin, Irlanda, motivele principale fiind prețurile mari și lipsa sentimentului de siguranță. Nici ploaia care nu pare să se termine vreodată și vremea mohorâtă nu au fost pe placul turistului.
Bratislava, Slovacia, este o altă capitală în care bloggerul nu ar mai face cale întoarsă. Acesta susține că orașul merită o vizită scurtă, de maxim 4-5 ore, dar nu mai mult. În plus, poziția sa, la doar 50 de minute de Viena, pare să dezavantajeze Bratislava care nu are prea multe de oferit turiștilor.
Nici Helsinki, Finlanda, nu a reușit să îi fie pe plac turistului străin. Din perspectiva sa, capitala finlandeză nu oferă prea multe oportunități turiștilor și „îi lipsește farmecul medieval cu care se laudă majoritatea capitalelor europene”.
Zurich, Elveția, este al patrulea de pe lista bloggerului. Nu doar că orașul este scump, dar turistul consideră că ideea de atractivitate turistică e mai mult fabricată de localnici, decât efectul unor obiective spectaculoase sau activități ce merită încercate.
Și nu în ultimul rând, turistul străin nu s-ar mai întoarce niciodată în București.
Turistul locuiește în Paris, iar reputația Bucureștiului de „Micul Paris” sau „Parisul Estului” i-a crescut semnificativ așteptările. Încă de la aterizare, întinderea de „blocuri brutaliste și turnuri de beton uriașe care se întindeau până la orizont” i-au dat senzația că orașul nu îi poate oferi ceea ce își dorea el să descopere.
Însă, lucrurile s-au înrăutățit odată ce a ajuns la cazarea rezervată prin Airbnb. Ceea ce trebuia să fie o locuință cu aer vechi, s-a dovedit a fi doar o locuință în nevoie imediată de renovare. Și mai rău era că în curtea clădirii, turistul a surprins mai multe persoane în timp ce se drogau.
„Nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru ce a urmat.
Alesesem cea mai drăguță cazare vintage de pe Airbnb, din Centrul Vechi, mobilată în stilul secolului al XIX-lea, ceea ce, după cum aveam să aflu, în București înseamnă de obicei prăfuit și cu nevoie disperată de renovări. Poate că m-ar fi fermecat în continuare, dacă nu aș fi trebuit să trec de oamenii care se injectau în curtea deschisă a clădirii de fiecare dată când urcam în camera mea.
Spectacolul de basm care a urmat a implicat înmânarea de pliante pentru spectacole de striptease la fiecare 5 pași de-a lungul străzii Șelari, urmărirea de cerșetori necruțători prin parcurile orașului și realizarea că cel mai interesant lucru la București este să-i vezi bestiile arhitecturale în stil sovietic concurând pentru titlul de Cel Mai Înalt, Cel Mai Colosal, Cel Mai Urât Gigant de Beton.
Lucrul cel mai „parizian” la București constă într-un centru mic și dărăpănat, cu doar câteva alei pietonale și clădiri de la sfârșitul secolului cruțate de regimul comunist.
Dar hei, cel puțin Bucureștiul este într-adevăr foarte ieftin?”, a scris bloggerul despre capitala României.
În timp ce Bucureștiul nu l-a dat pe spate, Brașovul a făcut-o.
„Adevărata Românie de basm pe care o vezi în broșurile de călătorie este Brașovul, un oraș medieval perfect de carte poștală în inima Transilvaniei”, a scris turistul pe blogul său.
Arhitectura din secolul al XV-lea, Biserică Neagră, accesul la natură, atmosfera din Piața Sfatului au fost cele care l-au convins pe blogger să mai dea o șansă țării noastre. Concluzia lui a fost simplă, capitalele sunt deseori supraevaluate, ceea ce nu le permite oamenilor să privească cu atenție și restul orașelor unei țări.