Surse: România a fost invitată de SUA să facă parte din Consiliul pentru Pace condus de Donald Trump

Surse: România a fost invitată de SUA să facă parte din Consiliul pentru Pace condus de Donald Trump
Nicușor Dan și Donald Trump Sursa foto: Nicusor Dan/ Facebook

SUA au invitat România să facă parte din Consiliul pentru Pace condus de președintele Donald Trump. Nu toate statele europene au fost invitate. Consiliul a fost format pentru a rezolva criza din Gaza, dar există discuții pentru extinderea competențelor lui și la alte conflicte.

România, invitată în Consiliul pentru Pace condus de Trump

Președintele Nicușor Dan a primit sâmbătă scrisoarea prin care România a fost invitată la acest Consiliu, spun sursele G4Media.

Nu toate statele europene au fost invitate. De exemplu, Estonia, Letonia sau Lituania nu ar fi pe listă. Ar apărea, în schimb, Franța și Germania, iar din afara Europei – Australia, Canada, Egipt sau Turcia. Din partea UE, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost invitată.

În total, Trump ar fi invitat lideri din peste 60 de țări.

Neînțelegeri legate de Consiliul pentru Pace

Consiliul pentru Pace a fost format pentru a rezolva criza din Gaza, dar oficialii americani au lansat ideea extinderii competențelor sale și la alte zone de conflict, precum Ucraina și Venezuela, spun sursele Financial Times.

Diplomații occidentali și arabi sunt sceptici cu privire la această idee. Iar Israelul nu este de acord cu componența Consiliului, în speță cu prezența Turciei.