Oana Ciocan spune că a aflat din presă că s-a despărțit de Jador. Ea insistă că „nu s-a întâmplat nimic”, deși manelistul a anunțat în online că-și caută urgent o casă în care să se mute.
„Da? I-auzi. Eu nu știam. Chiar surprinzător! Ce să zic. Nu s-a întâmplat nimic. Eu sunt cu cel mic acasă, i-am dat să mănânce și ne jucăm. Probabil s-a despărțit și urmează să mă anunțe și pe mine, pe mine el nu m-a anunțat momentan.
Mă și amuză treaba asta. Eu nu știam informația asta, am aflat de acum acum. Eu nu știam că m-am despărțit”, a spus Oana Ciocan, pentru SpyNews.
Deși până acum nu a anunțat public despărțirea, Jador a transmis pe conturile sale de socializare că își caută de urgență o nouă locuință: „Caut o casă pe lac la Balotești sau la Corbeanca. Cine are, vă rog frumos, dați-mi un mesaj în privat! Caut casă individuală, o proprietate să… mă pot muta acolo”.
Nașul lui, Cătălin Moroșanu, a dat de înțeles că povestea acestora de iubire s-a încheiat: „Ei fac parte din familia mea, sunt finii mei și voi ține legătura cu amândoi, și cu Jador, și cu Oana”.
De asemenea, Jador a menționat că intenționează să ia o pauză în cariera sa muzicală deoarece „simt că am nevoie să mă opresc puțin și să-mi recapăt puterile”.