Ministerul Sănătății anunță un parteneriat pentru protecția copiilor vulnerabili. Ce presupune colaborarea cu Asociația Telefonul Copilului

Ministerul Sănătății anunță un parteneriat pentru protecția copiilor vulnerabili. Ce presupune colaborarea cu Asociația Telefonul Copilului
Sursa foto: Facebook / @Alexandru Rogobete

Ministerul Sănătății și Asociația Telefonul Copilului au anunțat un nou parteneriat care vizează modul în care sunt gestionate situațiile critice semnalate de copii. Autoritățile spun că obiectivul este transformarea unui simplu apel de urgență într-un sprijin medical coerent și de durată.

Ce presupune protocolul semnat între Ministerul Sănătății și Telefonul Copilului

Protocolul de colaborare semnat luni își propune ca apelurile la linia 116111 să devină punctul de pornire al unui traseu complet de îngrijire. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a explicat că intervențiile punctuale nu sunt suficiente atunci când copiii se confruntă cu probleme psiho-emoționale grave.

„Astăzi am semnat protocolul de colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, pentru ca apelul la 116111 să fie începutul unui parcurs real de îngrijire – nu finalul unei intervenții de moment. (…) Un apel poate opri un gest extrem. (…) De prea multe ori, criza este depășită punctual, însă problema nu dispare. Un specialist reușește să aducă un copil într-un echilibru temporar, dar fără continuitate, riscul reapare. De aceea, intervenția trebuie să fie coordonată, profesionistă și susținută instituțional”, a scris ministrul pe Facebook.

Cum va funcționa legătura dintre apel și intervenția medicală

Potrivit ministrului, parteneriatul creează o conexiune funcțională între semnalul de alarmă și accesul la servicii medicale specializate. Scopul este ca minorii aflați în dificultate să nu mai rămână singuri după depășirea momentului critic, ci să fie monitorizați constant.

Datele centralizate pentru anul 2025 arată o creștere de 73% a apelurilor privind dificultăți psiho-emoționale, comparativ cu anul precedent. Autoritățile semnalează și faptul că cea mai mică vârstă a unui copil care a cerut ajutor a fost de doar 12 ani, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătății subliniază importanța muncii celor care răspund zilnic apelurilor și gestionează situații extrem de sensibile. „În spatele fiecărui apel preluat se află oameni care ascultă, intervin și nu abandonează copiii în momentele cele mai grele. Munca lor este prima linie de protecție pentru cei vulnerabili. Rolul meu, ca ministru, este să transform aceste semnale de alarmă în trasee clare de îngrijire – pentru ca fiecare copil care cere ajutor să primească sprijin real, nu doar o voce la capătul firului”, a mai scris Rogobete.