Modernizarea Gării de Nord din București, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură feroviară din România, a intrat în atenția Parchetului European (EPPO), deși lucrările nu au început nici la trei ani de la atribuirea contractului. Situația ridică semne de întrebare serioase privind modul în care au fost gestionate fondurile europene și procedurile de achiziție publică.
Contractul pentru modernizarea Gării de Nord a fost atribuit în 2023, în urma unei licitații publice, și are o valoare de aproximativ 419,8 milioane de lei (fără TVA). Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Transporturi și prevede atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor, pe o perioadă totală de aproximativ 55 de luni.
Cu toate acestea, la începutul anului 2026, lucrările nu au fost demarate, iar Gara de Nord continuă să se afle într-o stare avansată de degradare.
Ministrul Transporturilor a confirmat că Parchetul European investighează contractul, controlul fiind în desfășurare de aproximativ două săptămâni. Autoritățile nu au oferit detalii precise despre posibilele nereguli, însă au indicat că există discuții legate de actualizarea prețurilor și modul în care a fost organizată licitația.
„La Gara de Nord de acum 1-2 săptămâni avem un control EPPO, nu aș vrea să mă pronunț, lăsăm organele abilitate să își facă treaba. Sunt mai multe discuții pe o actualizare a prețurilor, nu aș putea să vă spun în mod clar. Să își asume răspunderea cei care au ținut această licitatie dacă a fost intentionat ținută pe lângă lege, nu eu ca ministru.”, a spus Ciprian Șerban, citat de clubferoviar.ro.
Contractul a fost câștigat de o asociere formată din două firme românești – Gdo Mov Impex SRL și Omega Cert Sistem SRL – a căror capacitate tehnică și experiență au fost puse sub semnul întrebării.
Gdo Mov Impex este o companie înregistrată în Baia Mare, judeţul Maramureş, deţinută integral de Delia Goie. Firma, care nu are un site propriu de prezentare, a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 35,2 milioane de lei, în creştere cu 71% faţă de anul precedent. Profitul de 1,7 milioane de lei a fost cu 72% mai mare, iar numărul de angajaţi este de 35.
Gdo Mov Impex s-a mai ocupat şi de modernizarea podurilor de cale ferată de pe raza Sucursalei Regionale de Cale Ferată Cluj. De asemenea, a mai participat în ultima perioadă la mai multe licitații organizate de CNCF CFR SA și regionalele acesteia.
Firma a primit la finele anului trecut un certificat de îndeplinire necorespunzătoare a contractului de modernizare a gării Câmpia Turzii, dar și alte certificate în care sunt menționate întârzieri de ordinul sutelor de zile în contractele semnate.
De cealaltă parte, Omega Cert Sistem are doi patroni și un singur angajat. Firma a avut în 2022 o cifră de afaceri de doar 442.000 de lei și un profit de 106.000 de lei. Valoarea datoriilor, de 111.995 de lei, este mai mare decât cea a profitului.
Omega Cert Sistem este deţinută de familia Toader, prin Marin Iulian Toader (asociat cu o pondere de 60%) şi Monica Laura Toader (40%). Nici această firmă nu are un site de prezentare cu informaţii despre portofoliul său. Domeniul principal de activitate este ”Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”.
Cu toate aceste probleme, cele două firme au câștigat contractul pentru modernizarea Gării de Nord în fața unor constructori cunoscuți.
Ceilalți doi ofertanți au fost Construcții Erbașu (companie cu multe lucrări mari la activ, dintre care menționăm noul stadion Rapid Giulești și pasajul pietonal Eroii Revoluției) și asocierea CMA Construct Development – Velmanit Impex.
Cu toate acestea, oferta desemnată câștigătoare a fost cea a asocierii mai puțin cunoscute, fapt care amplifică suspiciunile privind criteriile de selecție și evaluare.