Cel mai mare angajator din Teleorman plănuiește închiderea fabricii. Peste 800 de oameni vor fi concediați

Cel mai mare angajator din Teleorman plănuiește închiderea fabricii. Peste 800 de oameni vor fi concediați
Grupul japonez JTEKT închide fabrica de rulmenți din Teleorman. Sursa foto: jtekt.eu

Grupul japonez JTEKT a anunțat închiderea treptată a fabricii de rulmenți și componente auto specializate din Alexandria, Teleorman. Acest proces va duce la concedierea a peste 820 de angajați și va avea un impact semnificativ asupra economiei locale.

De ce se închide fabrica de rulmenți din Alexandria, Teleorman

Grupul JTEKT a decis închiderea treptată a fabricii din Alexandria, invocând dificultăți pe piața globală, pierderi financiare și un declin al vânzărilor. JTEKT a luat recent măsuri pentru a-și vinde operațiunile din Europa.

Vestea vine într-un context în care în România s-au făcut ample disponibilizări în ultimii doi ani, industria auto fiind una dintre cele mai afectate, pe fondul turbulențelor globale.

„Această evaluare a fost realizată în contextul unor schimbări majore care afectează industria globală de componente auto şi industriale. Scăderea cererii de piaţă, adoptarea unor noi tehnologii, presiunea constantă pe costuri de-a lungul lanţurilor de aprovizionare şi un context macroeconomic mai larg, marcat de costuri ridicate cu energia şi materia primă, au afectat semnificativ posibilitatea continuării operaţiunilor din România.

În ciuda eforturilor semnificative şi continue de îmbunătăţire a performanţei şi de identificare a unor soluţii viabile, fabrica din România s-a confruntat îndelung cu dificultăţi financiare, inclusiv cu pierderi financiare şi un declin la nivelul cererii. Având în vedere aceşti factori, JTEKT anunţă intenţia de a demara o închidere în etape a fabricii din România, având la acest moment ca dată estimată de finalizare Iuna martie 2027″, se arată într-un document al companiei, citat de Economedia.

Procesul de concediere este estimat să înceapă în iunie 2026 și să se încheie în martie 2027.

Negocieri cu sindicatele, în paralel se caută cumpărător

JTEKT a transmis oamenilor că se angajează să gestioneze procesul „în mod responsabil”. Negocierile cu sindicatele privind salariile compensatorii sunt în curs. Încă nu s-a ajuns la un acord.

Compania analizează, de asemenea, opțiunea unei posibile vânzări a fabricii. Deocamdată nu s-a găsit un cumpărător.

Prefectul de Teleorman, Benone Rababoc, a confirmat că închiderea fabricii va avea un impact semnificativ asupra economiei locale, JTEKT fiind cel mai mare angajator al județului și a doua cea mai mare firmă după cifra de afaceri.

Fabrica de rulmenți din Alexandria funcționează încă din 1971, când a fost înființată ca o companie de stat, ulterior fiind preluată de japonezi, care au devenit acționari majoritari.

Ultima oră