Bani de la stat pentru fermierii români. Cât poți încasa dacă cultivi usturoi sau cartofi

Bani de la stat pentru fermierii români. Cât poți încasa dacă cultivi usturoi sau cartofi
Sursă Foto: freepik.com

Statul vine cu bani pentru fermierii români! Noi programe de sprijin pentru cultura de cartofi și usturoi sunt pe masă. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a lansat în dezbatere publică două scheme de tip „ajutor de minimis”. Acestea sunt gândite să stimuleze producția locală și să îi ajute pe agricultori să facă față costurilor tot mai mari din sector.

Ce sume pot primi fermierii și care sunt condițiile

Sprijinul financiar anunțat de stat aduce un avantaj clar pentru cei care cultivă usturoi. Aceasta este una dintre cele mai bine plătite culturi din program. Fermierii pot încasa până la 3.000 de euro pentru fiecare hectar lucrat. Finanțarea este limitată la cel mult 6 hectare pentru fiecare beneficiar.

În cazul cartofilor de consum, ajutorul ajunge la 200 de euro pe hectar. Suma este mai mică, dar rămâne importantă pentru o cultură extrem de răspândită în România. Plata se face o singură dată, în funcție de suprafața eligibilă, iar banii trebuie să ajungă la fermieri cel târziu până la finalul anului 2026.

Pentru a primi sprijinul destinat usturoiului, agricultorii trebuie să respecte câteva condiții esențiale. Este necesară o suprafață minimă de 3.000 de metri pătrați, iar producția trebuie să atingă cel puțin 3,5 tone la hectar. Cultura trebuie să fie suficient de densă, cu minimum 30 de plante pe metrul pătrat. De asemenea, trebuie să respecte limitele privind reziduurile de pesticide. În cazul cartofilor, regulile sunt mai simple, însă la fel de importante. Fermierii trebuie să cultive cel puțin 0,3 hectare și să obțină o producție de minimum 6 tone la hectar, iar recolta trebuie să fie destinată vânzării, nu doar consumului propriu, notează Playtech.

Cine poate solicita sprijinul și ce documente sunt necesare

Programele sunt accesibile unui spectru larg de producători agricoli. Pot aplica atât persoanele fizice care dețin atestat de producător valabil până la finalul anului 2026, cât și persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale. De asemenea, sunt eligibile firmele și alte persoane juridice care desfășoară activități agricole, indiferent de forma de organizare.

Pentru a obține finanțarea, fermierii trebuie să pregătească un dosar care să includă actul de identitate, atestatul de producător, documentele de înregistrare (în cazul firmelor) și dovada unui cont bancar activ. Ulterior, va fi necesară și dovada producției realizate, prin documente justificative. Este important de știut că ajutoarele se acordă în limita schemei de minimis, ceea ce înseamnă că un beneficiar nu poate depăși plafonul de 50.000 de euro cumulat pe o perioadă de trei ani.

Care sunt pașii pentru a obține finanțarea

Procedura este relativ simplă, dar presupune respectarea unor termene stricte. Potrivit sursei menționate, fermierii trebuie să depună cererea la direcția agricolă județeană în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a programelor. Înainte de acest pas, este obligatoriu să notifice autoritățile cu privire la suprafața cultivată și existența culturii. Totodată, trebuie să fie înregistrați în registrul agricol al primăriei. După depunerea documentelor, fermierii vor trebui să facă dovada producției obținute.

Producția poate fi valorificată prin cooperative, piețe, târguri, retail sau industria de procesare. În contextul costurilor ridicate din agricultură, aceste programe vin ca o gură de oxigen pentru fermieri și pot reprezenta o oportunitate reală de dezvoltare, mai ales pentru cei care aleg să investească în cultura de usturoi.