Ana Maria Bărbosu, suspendată provizoriu de ITA. Sportiva nu a fost găsită de trei ori pentru testarea antidoping

Ana Maria Bărbosu, suspendată provizoriu de ITA. Sportiva nu a fost găsită de trei ori pentru testarea antidoping
Ana Maria Bărbosu. Sursa foto: Hepta.ro / Zuma Press / Mickael Chavet

Ana Maria Bărbosu se află în centrul unei controverse. Agenția Internațională de Testare a anunțat joi că sportiva este acuzată de încălcarea regulamentului antidoping. Potrivit instituției, sportiva ar fi comis trei abateri legate de reglementările antidoping într-un interval de 12 luni.

De ce a fost Ana Maria Bărbosu suspendată provizoriu

Ana Maria Bărbosu a fost suspendată provizoriu din activitate pe 7 mai de Agenția Internațională de Testare. Decizia a fost luată după ce gimnasta de 19 ani nu a fost găsită de trei ori de agenții antidoping la locațiile pe care le declarase oficial într-un interval de 12 luni.

Potrivit informațiilor apărute, una dintre verificări a avut loc în România, iar alte două în Statele Unite, ceea ce a dus automat la declanșarea procedurilor disciplinare prevăzute de regulamentul antidoping.

Ce spune ITA despre cazul Anei Maria Bărbosu

Agenția Internațională de Testare a anunțat că Ana Maria Bărbosu este acuzată că a încălcat regulamentul antidoping al World Gymnastics, după trei abateri legate de raportarea localizării într-un interval de 12 luni. Din acest motiv, sportivei i-a fost impusă o suspendare provizorie, conform regulamentelor antidoping aflate în vigoare.

Ana Maria Bărbosu a cerut ca dosarul să fie trimis la Divizia Antidoping a Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Acolo, sportiva își va putea prezenta apărarea și va aduce dovezi pentru cele trei abateri invocate. Reprezentanții ITA au transmis că instituția gestionează integral cazul în numele World Gymnastics.

Potrivit regulamentului, sportivii incluși în programul Registered Testing Pool sunt obligați să își declare zilnic locația. De asemenea, aceștia trebuie să stabilească un interval de 60 de minute în care pot fi găsiți pentru controale antidoping inopinate, inclusiv în afara competițiilor.

Cum a reacționat sportiva după anunțul ITA