După un mariaj care părea, din exterior, unul dintre cele mai solide din showbizul românesc, Cabral și Andreea Ibacka ar fi ajuns la despărțire. Zvonurile despre o posibilă ruptură circulau de mai mult timp.
În ultimele luni, mai multe detalii observate în spațiul public au alimentat speculațiile privind relația celor doi, de la apariții separate până la lipsa verighetelor.
Potrivit Cancan, primele suspiciuni privind o posibilă ruptură au apărut încă de anul trecut.
Unul dintre episoadele care a atras atenția a fost apariția lui Cabral într-un club din Capitală, unde ar fi fost surprins în compania unei brunete. Ulterior, atenția publicului s-a mutat și asupra faptului că atât el, cât și Andreea Ibacka au fost văzuți fără verighete, detaliu care a intensificat speculațiile privind o posibilă separare.
Nu este pentru prima dată când relația celor doi ajunge în atenția publică din cauza unor episoade controversate.
Un moment despre care s-a vorbit în trecut a fost chiar povestit de Cabral, care a relatat un episod tensionat din relația cu Andreea, petrecut în primii ani ai poveștii lor.
„Ne despărţim, zice, gata, mă mut: îşi face trei bagaje şi pleacă. Mă sună, „vezi că mâine vin să iau restul”, zic ok. Ştii cât a durat să ia restul? O săptămână! A cărat în fiecare zi, din câteva chestii ale ei. Ştii când ne-am împăcat? După ce-a terminat de cărat”, i-a mărturisit Cabral unui invitat în urmă cu mulți ani.
La acel moment, cei doi au reușit să depășească tensiunile și să își continue relația.
În acest moment, nu există o confirmare oficială privind motivele separării. Speculațiile legate de o posibilă infidelitate au reapărut în contextul informațiilor despre divorț, însă până acum nici Cabral, nici Andreea Ibacka nu au oferit declarații publice pe această temă.
Cert este că vestea presupusei despărțiri i-a luat prin surprindere pe mulți dintre cei care îi considerau unul dintre cele mai stabile cupluri din lumea mondenă autohtonă.