România intră sub influența unui nou ciclon care va aduce o schimbare accentuată a vremii în următoarele zile. Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică se va intensifica treptat, cu episoade de ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină în mai multe regiuni ale țării.
Potrivit directorului general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, primele efecte mai serioase vor fi resimțite din weekend, când sudul țării va fi lovit de fenomene meteo severe. De la începutul săptămânii viitoare, aria afectată se va extinde în cea mai mare parte a României, iar ploile consistente vor domina tabloul meteorologic.
Până la finalul acestei săptămâni, temperaturile vor mai crește ușor, însă meteorologii spun că această încălzire va fi temporară.
„Astăzi și mâine contăm pe temperaturi ușor în creștere față de zilele anterioare. Astăzi, un ecart în întreaga țară între 14 până la 21 de grade. Mâine deja 19-25 de grade, inclusiv în Capitală, o maximă în jurul a 24-25 de grade. În următoarele două zile vor mai fi posibile și precipitații la nivel local. Din punctul de vedere al candidaților, valori de 10-15 litri pe metru pătrat, vânt cu intensificări ușoare.”, a declarat șefa ANM, potrivit Antena 3 CNN.
Conform prognozei ANM, de sâmbătă vremea devine tot mai instabilă, iar de luni fenomenele severe se vor extinde în majoritatea regiunilor.
„Însă, începând de sâmbătă, instabilitatea atmosferică se va accentua și pe fondul creșterii temperaturilor 20-27 de grade Celsius, posibil în sudul extrem, iar în jumătatea de sud a țării cantitățile de apă pot fi însemnate.
Vorbim posibil și de vijelii și căderi de grindină, iar acest aspect al fenomenelor de instabilitate din punct de vedere meteorologic va fi de interes atât la finalul săptămânii, cât și pe parcursul săptămânii viitoare, cel puțin până la jumătatea acesteia, când în bună parte din țară precipitațiile vor fi prezente, aversele vor fi însemnate cantitativ, fie că vorbim la început de partea de jumătatea sudică a țării, apoi în vest, în sud, ulterior în jumătatea estică a țării.
Așadar, o lună mai cel puțin până în jurul datei de 23 bogată în precipitații”, a conchis Elena Mateescu.
Schimbările bruște de temperatură s-au făcut deja simțite în România. La începutul săptămânii, în unele zone din sud s-au înregistrat maxime de până la 26 de grade Celsius, în timp ce în alte regiuni temperaturile au urcat până la 22 de grade.
Ulterior, vremea s-a răcit brusc. Ploile torențiale și rafalele puternice de vânt au afectat mai multe localități, iar în zonele montane precipitațiile s-au transformat în ninsoare.