Antrenorul echipei Ajax Amsterdam, Frank de Boer, a declarat că fundașul român Cristian Chivu, actualmente sub contract cu Inter Milano, reprezintă o opțiune importantă de transfer pentru olandezi, potrivit calciomercato.com.
„Chivu este cu siguranţă o opţiune pentru ianuarie. Trebuie să aşteptăm ca să vedem dacă putem realiza transferul, dar Cristian a spus mereu că ar accepta să revină la Ajax. Ştim de interesul clubului Real Madrid, dar dacă va exista o posibilitate cât de mică de a-l aduce aici, nu o vom rata„, a spus antrenorul lui Ajax.
Conform sursei citate, Frank de Boer a mai încercat să îl convingă pe Chivu să revină la formația unde s-a făcut remarcat și al cărei căpitan a fost.
Cristian Chivu va fi liber de contract în vara anului 2012, oficialii italieni anunțând deja că nu îi vor prelungi înțelegerea.